Forminte a vorbit de toate problemele cu care se confruntă

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

„Sunt naționalist”, „În ‘90, când aveam 33 de ani, am muncit la drumuri în Olanda”, „Avem femei frumoase și cochete”, „Înainte nu îmi plăcea fotbalul, acum, de când joacă fiu-meu, urmăresc ce se întâmplă”… Dialogul cu Nicolae Forminte e savuros, indiferent de subiect. Continuă cu succes o tradiție a antrenorilor din gimnastică, a profesorilor cu care vorbești ore în șir fără să te plictisești și fără să ai senzația că fiecare părere emisă trebuie tratată ca un postulat. În gimnastică nu e valabil dictonul „Dacă nu ai jucat, nu te pricepi”.

Mai e puțin până la Olimpiadă…
Da… Puțin. Oricum, ce era de făcut s-a făcut până acum. Mi-am pregătit toate planurile, toate strategiile. Mai avem de pus la punct ultimele detalii, dar de la un moment dat încolo va depinde doar de ele.

Sunt emoționate?
Emoția se tratează… Problemele medicale ne sâcâie rău. De altfel, am spus că ăsta e cel mai mare dușman al nostru.

Ați definitivat lotul?
Mai am câteva zile… În mare, da.

Să luați mulți atacanți, că altfel vă critică toată presa…
Oricum mă va critica… Și, în plus, aria de selecție e cam restrânsă. Din zece trebuie să aleg șase.

„De noi depinde viitorul gimnasticii”

Reacția scoțienilor după ce Gigi Becali l-a numit „maimuțoi care cerșea” pe Danny Armstrong de la Dinamo

12:35

„Ilie Balaci devenea Balonul de Aur așa!”. În ziua în care „Minunea Blondă” ar fi împlinit 70 de ani, mărturiile emoționante ale lui Rodion Cămătaru compun o reverență de colecție. EXCLUSIV

12:30

Dacă luați multe medalii nu vă critică nimeni…
Am fost de curând la un concurs în Italia și Ferrari spunea sigură pe ea că podiumul va fi China, SUA și Italia… Toată lumea vrea medalii la Olimpiadă. Eu, mai mult ca oricine… Știu că depinde viitorul gimnasticii noastre de ceea ce vom face acum.

Chiar așa?
E un moment extrem de important. Nu mai vin copii la gimnastică.

De ce nu mai vin?
Pentru că s-au schimbat oamenii, pentru că gimnastica nu mai constituie un miraj… Trebuie să încercăm să îi facem pe părinți să îi aducă iar pe copii la sport. Avem soluții, dar ne trebuie bani. Statistica a dovedit că la gimnastică au venit și mai ales au făcut performanță copii proveniți din familii fără mari posibilități. Ce mai tura-vura, moldovencele au fost cele mai multe…

Și acum?
Costă. Ca să ții un copil la Deva, ca părinte trebuie să plătești trei milioane lunar. Unii își hrănesc toată familia cu banii ăștia. Nu mulți își permit, iar cei care își permit văd alt viitor pentru copiii lor. Avantajul de la o școală sportivă este că ți se garantează un ciclu complet. Copilul vine, învață, face sport, dacă are calități, voință ajunge să facă performanță. Dacă ar exista niște burse, sponsorizate de cineva, sunt convins că mulți și-ar trimite copilul la gimnastică, de exemplu… Ar fi coadă la Deva!

„Și eu am fost drumar”

Nu e un ton prea optimist înaintea Olimpiadei.
Sunt realist. Avem nevoie de investiții. În copii, în antrenori. Numai așa putem merge mai departe. Și cum statul micșorează bugetul alocat sportului, singura speranță e domeniul privat. Dar acelor oameni trebuie să le dai garanția că fac investiții corecte. De asta spun că e important ce o să fie în China.

Și chiar nu mai vine nimeni, nimeni la gimnastică?
Ba da. Vin copiii ai căror părinți pleacă să muncească în străinătate și care își pot permite să dea o sută de euro în schimbul garanției că se ocupă cineva de educația și formarea lor. E prea puțin însă…

Copiii de așa-ziși „căpșunari”…
Eu nu le spun așa… Nu îmi place. În ‘90 am muncit și eu în Olanda… Am construit drumuri. Am fost drumar, nu?! Oricum, nu mi-e rușine de muncă.