Coman: „N-am fost respectat de conducere!”

Coman:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Portarul spune că nu s-a pus niciodată problema să ceară 500.000 de euro salariu.

Dani, este adevărat că ai refuzat oferta de 300.000 de euro pe an?
Să fie clar: nu am cerut niciun ban. Am vrut doar să fiu respectat, să mi se dea timp de gândire. Le-am zis celor din conducere că voi vorbi cu ei atunci când vor renunța să mai negocieze cu alți portari.

Între timp l-au transferat pe Pardo…
El nu are nicio vină. Pardo își dorește foarte mult să câștige bani, să se facă cunoscut. Îi doresc să ajute Rapidul așa cum am făcut și eu. Să ajungă cu Rapid acolo unde am ajuns eu, din punct de vedere al performanțelor.

Ce ai de gând să faci?
Mă antrenez, mai am un an de contract. Vreau să fiu lăsat să joc până la finalul contractului. Nu mai am o zi sau o săptămână, ci un an de contract. Voi juca așa cum am făcut-o până acum, cu inima.

Ești supărat pe Rapid?
Sunt supărat pe anumite persoane din conducerea clubului, care nu m-au respectat, nu pe Rapid. Am vorbit cu domnul Taher la telefon. Nu sunt nebun să cer 500.000 de euro. Știu că acești bani nu se pot câștiga în România. Nu eu am spus că sunt numărul unu, sau că sunt vedetă. Vedete sunt cei care joacă în Italia, Spania, nu eu. Vreau doar să fiu lăsat să joc până la finalul contractului.

Cu Peseiro ai apucat să vorbești în tot acest timp?
Le mulțumesc atât dânsului, cât și staffului său, sunt oameni extraordinari, profesioniști adevărați. Sunt oameni sufletiști, de o factură umană foarte bună.

"Au fost momente în viața mea când mi-am riscat cariera, viața pentru Rapid. Când mi s-a spus să nu intru, eu am insistat să joc. Nu îmi convine situația actuală" – Dani Coman, portar Rapid

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…