Federer: „Este cea mai dură înfrângere din cariera mea”

Elvețian Roger Federer a declarat după ce a fost învins în finală la Wimbledon de spaniolului Rafael Nadal că această înfrângere este cea mai dură din cariera sa, precizând că deși a pierdut în fața numărului doi mondial acest lucru nu reprezintă o consolare pentru el. "Este greu pentru mine să pierd un mare turneu din lume din cauza luminii (finala s-a terminat foarte târziu, fiind întreruptă de două ori din cauza ploii). Aproape că nu mai vedeam împotriva cui jucam. Este de departe cea mai dură înfrângere a mea. Meciul s-a terminat, sunt dezamăgit, sunt terminat. Nu mă consolează faptul că am pierdut în fața lui nadal. Fără îndoială a fost un meci foarte frumos pentru spectatori. Nu se poate compara înfrângerea de aici cu cea de la Paris. Aici este un dezastru. La Paris nu însemna nimic. Poate că voi sunteți mulțumiți de meci. Eu nu",a spus tenismenul elvețian, Roger Federer.
Federer: „Este cea mai dură înfrângere din cariera mea"

Elvețian Roger Federer a declarat după ce a fost învins în finală la Wimbledon de spaniolului Rafael Nadal că această înfrângere este cea mai dură din cariera sa, precizând că deși a pierdut în fața numărului doi mondial acest lucru nu reprezintă o consolare pentru el.

"Este greu pentru mine să pierd un mare turneu din lume din cauza luminii (finala s-a terminat foarte târziu, fiind întreruptă de două ori din cauza ploii). Aproape că nu mai vedeam împotriva cui jucam. Este de departe cea mai dură înfrângere a mea. Meciul s-a terminat, sunt dezamăgit, sunt terminat. Nu mă consolează faptul că am pierdut în fața lui nadal. Fără îndoială a fost un meci foarte frumos pentru spectatori. Nu se poate compara înfrângerea de aici cu cea de la Paris. Aici este un dezastru. La Paris nu însemna nimic. Poate că voi sunteți mulțumiți de meci. Eu nu",a spus tenismenul elvețian, Roger Federer.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]