Pădureanu: „Mansour nu vine la Gloria din cauza Timișoarei”

Atacantul senegalez al Politehnicii Timișoara, Gueye Mansour, nu va mai ajunge la Gloria Bistrița. Oficialii celor două grupări nu au ajuns la o înțelegere, astfel că mutarea jucătorului sub comanda lui Ovidiu Sabău nu se va mai realiza. Președintele de onoare al celor de la Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, spune că vina pentru eșecul acestui transfer este numai a grupării bănățene. "Au intervenit neînțelegeri între ceea ce am oferit noi și ceea ce doreau cei de la Timișoara. Nu știu ce a spus domnul Iancu, dar cu siguranță vina le aparține. Noi nu ne reproșăm nimic. Oricum, nu știu cât de în măsură este domnul Iancu să vorbească", a spus Jean Pădureanu pentru www.prosport.ro.
Pădureanu: "Mansour nu vine la Gloria din cauza Timișoarei"

Atacantul senegalez al Politehnicii Timișoara, Gueye Mansour, nu va mai ajunge la Gloria Bistrița. Oficialii celor două grupări nu au ajuns la o înțelegere, astfel că mutarea jucătorului sub comanda lui Ovidiu Sabău nu se va mai realiza. Președintele de onoare al celor de la Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, spune că vina pentru eșecul acestui transfer este numai a grupării bănățene.

"Au intervenit neînțelegeri între ceea ce am oferit noi și ceea ce doreau cei de la Timișoara. Nu știu ce a spus domnul Iancu, dar cu siguranță vina le aparține. Noi nu ne reproșăm nimic. Oricum, nu știu cât de în măsură este domnul Iancu să vorbească", a spus Jean Pădureanu pentru www.prosport.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]