Cantona: „Franța joacă un fotbal plictisitor”

Cantona:
  • Publicat:

Eric Cantona nu îndrăgește deloc fotbalul arătat de naționala lui Domenech în ultimii ani. Fostul internațional crede că jocul prestat de francezi la EURO 2008 a fost unul extrem de plictisitor. Cantona l-a luat în vizor pe antrenorul Domemench, dar nu l-a iertat nici pe Jaquet, cel care a câștigat C.M. în 1998.

Cantona e de părere că naționala cocoșului galic a avut un joc plictisitor chiar și atunci când a câștigat Mondialul din Franța. "Ce am văzut la Franța la EURO 2008 este tot ceea ce urăsc la fotbal. După ce am câștigat un C.M. cu un joc plictisitor, toată lumea a crezut că este imposibil să jucăm altfel. Nimeni nu s-a gândit că am putea câștiga și altfel, cu un joc mai atractiv", a declarat Cantona, care a reușit 20 de goluri în 45 de apariții în tricoul Franței.

Aproape sigur, Raymond Domenech va fi demis de la cârma naționalei Franței, pe care a antrenat-o în ultimii 4 ani. Federația Franceză de Fotbal a anunțat că viitorul lui Domenech se va decide pe 3 iulie, în urma unei întâlniri în care va fi anlizată munca tehnicianului din ultimii ani dar și evoluția echipei la EURO 2008.

Favorit la preluarea băncii tehnice a Franței este Didier Deschamps, campion mondial în 1998, dar pe lista Federației Franceze se mai află și foștii internaționali Christophe Dugarry, Marcel Desailly și Christian Karembeu.

Cantona nu se așteaptă însă la o schimbare în jocul prestat de naționala Franței, dacă alesul federației va fi Deschamps. "Din punct de vedere fotbalistic, numirea lui Deschamps va fi, în opinia mea, o continuare a lui Domenech", a mai spus fostul atacant al lui Manchester United, într-un interviu acordat presei franceze.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Asociația de proprietari are interzis. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Asociația de proprietari are interzis. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×