Stancu: „Primul meu obiectiv e să devin titular”

Stancu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul Stelei, Bogdan Stancu, a declarat că se va lupta pentru a-l convinge pe Lăcătuș că merită să facă parte din primul "11". "Primul obiectiv este să câștig primul meu trofeu la Steaua și, evident, să îmi câștig un post de titular în echipa. De asemenea, vreau să joc în UEFA Champions League", a spus Stancu, pentru site-ul oficial al clubului Steaua.

Fotbalistul adus în această vară de la Unirea Urziceni a vorbit și despre atmosfera de la clubul din Ghencea. "Mă simt foarte bine la Steaua. Chiar nu mă așteptam să mă primească baieții așa de bine. Așa era colectivul și la Urziceni, însă nu mă așteptam să fie la fel și la Steaua, unde concurența este foarte mare. Din fericire, am fost surprins plăcut și am văzut că baieții de aici au caractere deosebite. Cel mai bine mă înțeleg cu Răzvan Ochiroșii, care îmi este coleg de camera atât la Steaua, cât și la echipa națională de tineret. El m-a introdus în atmosfera de aici și m-a prezentat noilor colegi", a mai spus Stancu, pentru sursa citată.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3 dimineața cu vinuri fine!
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3…
Ladislau Boloni a auzit ce a fost întrebat după retrogradare, a spus câteva cuvinte și a plecat! Replica reporterului
Ladislau Boloni a auzit ce a fost întrebat după retrogradare, a spus câteva cuvinte și a plecat! Replica reporterului
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Turist american, şocat de ce a văzut în Timişoara.
Turist american, şocat de ce a văzut în Timişoara. "Nu fură nimeni mesele de afară?! Cred că e timpul să venim în…
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Cât de frumoasă este soţia lui Iulian Filipescu. Nicoleta, apariţie rară alături de soţul său
Cât de frumoasă este soţia lui Iulian Filipescu. Nicoleta, apariţie rară alături de soţul său
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
A murit cel mai iubit actor. A fost o legendă printre cei vii
A murit cel mai iubit actor. A fost o legendă printre cei vii
Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Când se face radierea auto din oficiu?
Când se face radierea auto din oficiu?
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
×