Sorana s-a lovit iar de stânca Azarenka: 1-6, 3-6

Redactor:
Valentin LUPU
Sorana s-a lovit iar de stânca Azarenka: 1-6, 3-6
  • Publicat:
  • Actualizat:

În turul secund, Sorana Cîrstea nu s-a bătut doar cu a 16-a jucătoare a lumii, ci și cu scenariul de coșmar de la Roland Garros, când aceeași Viktoria Azarenka îi administra un 6-0, 6-0. Colac peste pupăză, românca a mai suferit și o întindere la spate.

Agresivă din start, „Sori” părea capabilă a face ravagii cu arma numărul 1, reverul cu două mâini. Aparent cu nimic mai prejos decât Azarenka, a încercat să rupă filmul de la Paris. Însă jucătoarea din Belarus avea să o surprindă prin iuțeală și adâncimea execuțiilor. La 1-3, 0-15, Cîrstea, alergând după o scurtă a adversarei, a alunecat și s-a prăbușit în fața fileului. Asta mai lipsea!
Cinci minute de îngrijiri n-au fost suficiente. A mai cerut cinci suplimentare, timp în care medicul a tratat-o pentru o contractură la spate.

Apoi, a strâns din dinți și a continuat. Cine s-a gândit însă că Azarenka va ieși din ritm pe mai departe, avea să fie contrazis. Cu o ținută impecabilă pe teren, ex-sovietica n-a mai cedat decât un punct până la finalul primului set! În manșa secundă, Cîrstea s-a străduit din răsputeri să reintre în meci. A revenit de la 1-5 la 3-5, a salvat patru mingi de meci, dar nu avea cum să schimbe un deznodământ implacabil.

"Adversara a avut câteva momente pe care le-a fructificat mai bine. Pe Sorana a scos-o din ritm și accidentarea" – Alina Tecșor, antrenoarea Soranei Cîrstea

6 erori neforțate a comis Azarenka în cele 65 de minute ale meciului, o performanță cu care s-ar mândri orice jucătoare de Top 10

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×