Daouda și Ghindeanu vin la Pandurii

Daouda și Ghindeanu vin la Pandurii
  • Publicat:

Președintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a anunțat azi că s-au mai perfectat două transferuri pentru echipa din Târgu Jiu.

“Ne-am înțeles cu  conducerea clubului Dacia Mioveni pentru transferul lui Daniel Ghindeanu și Mariko Daouda . Sunt doi jucători pe care antrenorul Eugen Neagoe i-a dorit la echipă și cu care a discutat de mai mult timp. Sunt om de cuvânt, las antrenorul să decidă în privința transferurilor. Eugen Neagoe i-a vrut pe cei doi și am făcut tot posibilul și i-am luat” a declarat președintele clubului Pandurii care a mai adăugat că cei doi vor semna mâine contracte pe patru ani cu Pandurii: „Am ajuns deja la un acord și cu cei doi jucători, Daouda și Ghindeanu vor veni mâine la Târgu Jiu și vor semna contracte pe patru ani cu Pandurii.”

Pandurii au perfectat până acum trei transferuri, cele ale portarului Răzvan Stanca, al mijlocașului Adrian Nalați și al atacantului Cosmin Tilincă.

Președintele Condescu a precizat că acum lotul este complet și consideră că toate posturile sunt acoperite, urmând să mai fie efectuat un transfer doar dacă mai apare un jucător foarte bun care poate fi transferat: „Acum suntem acoperiți pe toate posturile și ne-am atins scopul în această campanie de transferuri. Sunt cinci jucători aduși care sper eu că ne-au întărit, iar acest număr cred că este suficient pentru această campanie de achiziții. În iarnă când am adus 11 jucători s-a spus că am adus prea mulți. Acum au venit cinci jucători așa că zic eu că suntem în grafic. Dar campania va lua sfârșit atunci când nu vom mai avea posibilitatea de a transfera jucători. Oricum, dacă apare un jucător foarte bun pe piață și ne permitem să luăm, atunci vom încerca să rezolvăm încă un transfer.”

Daouda și Ghindeanu vor veni mâine la Târgu Jiu și vor semna contracte pe patru ani cu Pandurii. 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…