Bădoiu: „De trei luni Jiul nu mi-a dat salariul”

  • Publicat:

Diagnosticat cu SINDROMUL NEFROTIC, jucătorul Alexandru Bădoiu s-a aflat pe punctul de a renunța la cariera de fotbalist, după ce 4 luni s-a aflat sub tratament. Jucătorul de  26 de ani, a evoluat în sezonul trecut la Poli Știința Timișoara, dar a dezamăgit acolo, din cauza problemelor de sănătate. Jucătorul a revenit la Jiul Petroșani, însă starea sa nu i-a permis să evolueze la capacitate maximă așa că a ratat returul de campionat.

"Cariera lui de jucător este în pericol. Mi-e frică să nu ajungă la dializă în câțiva ani", a spus la acea vreme  managerul Ioan Sdrobiș. "Problemele pe care jucătorul le are cu rinichii sunt grave, dar nu imposibil de tratat, dacă urmează sfatul medicilor specialiști. Știu că acum se află sub tratament și că se simte bine", a spus și medicul Claudiu Valas.

Aflat acasă, Alex Bădoiu a afirmat că se simte foarte bine și nu mai face niciun tratament medicamentos. „Acum nu mai iau tratament dar pot spune că am trecut prin momente foarte grele în care nu mi-a fost nimeni alături decât familia. Nimeni de la clubul Jiul nu mi-a dat vreun telefon să se intereseze de soarta mea, ba mai mult decât atât nu mi-au dat de trei luni salariul”, a declarat jucătorul.

Acesta spune că va mai face un control riguros la Timișoara și peste două săptămâni va reveni la echipă. „Nu voi putea participa la reunirea lotului de pe 23 iunie. „Nu pot veni la reunire pentru că merg la control, dar abia aștept să revin și să-mi reiau antrenamentele pentru că fotbalul mi-a lipsit foarte mult”, a spus Bădoiu.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
A devenit ILEGAL. Nu mai poți urmări la TV. S-a votat lege marți, 30 aprilie
A devenit ILEGAL. Nu mai poți urmări la TV. S-a votat lege marți, 30 aprilie
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?