Este sigur, Pereira va ajunge la CFR Cluj

Este sigur, Pereira va ajunge la CFR Cluj
  • Publicat:
  • Actualizat:

Iuliu Mureșan a confirmat ieri că mijlocașul este al patrulea transfer
Telenovela Alvaro Pereira a ajuns la final, oficialii campioanei CFR Cluj admițând în sfârșit că mijlocașul uruguayan de 22 de ani este al patrulea transfer perfectat în această vară.

La trei săptămâni după ce ProSport, anunța în exclusivitate interesul lui CFR Cluj pentru mijlocașul Alvaro Pereira, de la Argentinos Juniors, președintele Iuliu Mureșan a recunoscut că uruguayanul a fost cumpărat. „Da, el este jucătorul despre care am spus că va ajunge duminică (n.r. – azi) la Kossen. În jurul orei 12:30 va ateriza la Munchen, iar după vreo oră și jumătate va ajunge în cantonament. N-am putut confirma până acum transferul lui, fiindcă așa era înțelegerea cu Argentinos“, a declarat ieri Iuliu Mureșan. Potrivit unor surse, Pereira, care a semnat un contract pe cinci ani, a costat-o pe CFR 2,5 milioane de euro, uruguayanul devenind astfel cel mai scump jucător transferat de gruparea din Gruia.

Dorsin, spre Rusia

Tot ieri, șeful lui CFR a confirmat și el o informație oferită, de asemenea, în exclusivitate de ProSport pe 6 iunie, și anume că internaționalul suedez Mikael Dorsin va fi vândut în Rusia, la FC Moscova. „Tratativele sunt avansate și cred că se vor și finaliza. Dorsin e un jucător bun, pe care l-am adus să joace, dar, din păcate, nu s-a adaptat. E o problemă la noi cu adaptarea jucătorilor nordici, spre deosebire de argentinieni, care se integrează foarte repede“, a spus Mureșan. Clubul moscovit ar urma să achite un milion de euro pentru transferul definitiv al lui Dorsin, de care s-a interesat zilele trecute și AEK Atena.

5 ani este durata contractului semnat de uruguayanul Alvaro Pereira cu CFR Cluj

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…