Paraschiv ar vrea să se întoarcă la Steaua

Redactor:
Eduard Zelgin
Paraschiv ar vrea să se întoarcă la Steaua
  • Publicat:

Fostul căpitan din Ghencea i s-a destăinuit lui Gigi Becali, spunându-i că și-ar dori să joace din nou la Steaua
Mijlocașul i-a părăsit vara trecută pe roș-albaștri pentru a semna un contract pe patru ani cu Rimini

Aflat în vacanță, Sorin Paraschiv a revenit în țară. Cu acest prilej, Para le-a făcut, în urmă cu două zile, o scurtă vizită la stadion foștilor săi colegi care au reluat deja pregătirile pentru noul sezon.
Astfel, fostul căpitan al Stelei a dat nas în nas și cu Gigi Becali, aflat în zona vestiarelor pentru a le vorbi fotbaliștilor săi înainte de antrenamentul programat după-amiază de Marius Lăcătuș. „Ce faci? Ești bine? Cum e acolo la Rimini?“, l-a întrebat finanțatorul roș-albaștrilor pe Paraschiv, luându-l părintește de după umeri. „E bine, nea Gigi…“, i-a răspuns Para. Dialogul nu s-a oprit însă aici.

Mai în glumă, mai în serios, actualul mijlocaș al echipei de Serie B i-a spus lui Becali că i s-a făcut dor de Steaua și că ar vrea să se întoarcă să joace din nou la un nivel înalt cu echipa din Ghencea. Răspunsul latifundiarului din Pipera nu s-a lăsat însă așteptat. „Nu tu ai zis că pleci să joci la mai bine?“, i-a replicat Gigi Becali lui Paraschiv care i-a mai zis mijlocașului în vârstă de 27 de ani, produs 100% al Stelei, că are ușa deschisă.

Are clauză de peste 1,5 milioane de euro

Para, care a reușit un retur bun în Serie B, devenind titular de drept, mai este sub contract încă trei ani cu Rimini, club ce i-a fixat în momentul în care l-a cumpărat vara trecută o clauză de peste 1,5 milioane de euro.

A marcat trei goluri în serie B

După un sezon epuizant, Sorin Paraschiv a ales să își petreacă vacanța alături de familie în țară. „Mi-era dor să stau alături de familie. De aceea am ales să vin în București și să nu plec în altă parte. Am să merg doar pentru câteva zile la mare să mă mai relaxez un pic după sezonul care a trecut“, a spus Para, care a avut un retur bun la Rimini, înscriind trei goluri și pasând de alte două ori decisiv.

" S-a pus problema revenirii mele la Steaua de la anul însă doar dacă nu am să prind să joc în Serie A "- Sorin Paraschiv, mijlocaș Rimini

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…