Simboluri

Simboluri
  • Publicat:

Steaua îl are pe Lăcătuș și Dinamo pe Dinu. Simboluri incontestabile și perene. Tratate ca atare de patroni excentrici sau vicleni. Și Badea, și Becali sunt suficient de abili încât să își bazeze politica managerială pe un fundament stabil, corect în cele din urmă. Respectând și cinstind trecutul, istoria locului, oamenii, pur și simplu, ei vor să construiască, să dezvolte, să câștige. Profită nederanjant de numele și de priceperea unor foste glorii. Asta și pentru că suporterii își cunosc și recunosc în unanimitate simbolurile.

Rapid nu a știut niciodată să își cultive, să își păstreze, să își cinstească simbolurile. De la Dan Coe la Rică, de la Stanciu sau Iencsi până la Șumudică. Până acum câteva zile, un tip slăbuț și negricios s-a încăpățânat să ignore ignoranța și venea indiferent de numele antrenorului sau conducătorului, indiferent de sezon, indiferent de Ligă, indiferent de anotimp la birou. De 25 de ani. „Sunt la club, răspundea cu voce egală și răgușită. Aceeași voce cu care a apărat Rapidul în dispute inegale cu Alecsandrescu sau MM, cu Postelnicu sau cu Borcea. De câteva zile nu mai are birou și nu mai știe ce trebuie să facă. Omul care a fost de la magazioner la antrenor principal s-a trezit musafir în clubul unde a stat o viață.

Din spatele birourilor, un fost arbitru mediocru și un fost utecist servil îl privesc indiferent, superior și rece. „Fii scouterul nostru!”. Analfabetismul fotbalistic nu le prea permite să facă diferența dintre vehiculul micuț pe două roți care se strecoară prin trafic cum s-au strecurat și ei la Rapid și „căutătorii de talente”. Dă bine să zică așa! Lui Taher nu i se poate cere nimic, pentru că el încă se chinuie să asocieze niște nume de care până ieri nu auzise cu figuri de fotbaliști rapidiști, iar galeria tace laș și complice. Până la urmă, pentru unii Marian Rada nu e decât un nume. Unul oarecare pe lista lungă și deschisă de angajați cărora, la un moment dat, nu va trebui ca un patron să-i mai plătească salariu. Simbolic și acela… Ascunși după Euro, conducătorii unui club și-au mototolit fărâma de simbol și au aruncat-o la coșul de gunoi.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va lua o astfel de DECIZIE
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va lua o astfel de DECIZIE
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×