Prietenul meu, Vasile Turcu, a fost simpatic, ca de obicei. L-am văzut la întoarcerea din Elveția cât era de abătut când spunea: „Dacă eram fotbalist, muream pe teren”. Să fim sinceri, am fost morți de la început. E inutilă orice analiză tactică după un asemenea meci. E de-ajuns să spunem că am avut posesia mingii jumătate din cât au avut-o ei. Neputință este cuvântul care definește foarte bine totul. Și asta în condițiile în care, să fim serioși, Olanda nu s-a omorât deloc cu firea. A avut momente când aproape că ne invita la joc.
Suntem un pic dezamăgiți pentru că, după meciul cu Italia, ne-au făcut să visăm frumos, dar până la urmă trebuie să avem puterea să privim realitatea în față. Obiectivul nostru trebuie să rămână calificarea la turnee finale. Mai departe e greu, pentru că trebuie să joci fotbal, și echipele ajunse în sferturi asta au și făcut. Rămânem mai departe cu „trebuia” și „dacă” și prin semifinale o să ne rugăm să moară capra olandezilor, pentru că Italia, probabil, o să treacă de Spania, deoarece n-a pierdut niciodată în meciuri oficiale. Să-i bată italienii și să spunem noi că am fost egalii posibilei campioane europene. Rezumând, am rezistat eroic cu Franța, ne-am autodepășit cu Italia, iar cu Olanda nu am putut mai mult. Concluzia? Noi jucăm când nu avem nimic de pierdut, dar nu știm să o facem când avem ceva de câștigat.
