Goga: „E posibil să fi glumit domnul Becali”

Goga:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul lui "U" Cluj, Dorin Goga, a declarat, astăzi, la Comisia de Apel, că e pobibil ca oferta lui Gigi Becali, în cazul "valiza cu bani", să fi fost o glumă și că speră ca toate pedepsele în acest caz să fie anulate.

"Am dat aceeași declarație pe care am dat-o la DNA. Și domnul Becali a recunoscut că m-a contactat. Eu mi-am făcut datoria, am anunțat conducerea clubului că am fost contactat și restul nu mă mai interesează. Nu cred că a fost un caz, a fost o neînțelegere. Cred că ar trebui să li se reducă suspendarea jucătorilor, pentru că ei nu au nicio vină. Luni va fi decizia, vom ști atunci mai multe. Nu cred că Steaua merita să fie depunctată, nicio echipă nu merită să fie depunctată", a afirmat Goga.

Avocatul FC Steaua, Cătălin Ciubotă a menționat că pentru prima dată s-a făcut o audiere în contradictoriu a persoanelor implicate și a precizat că Dorin Goga și-a menținut declarația. De asemenea, Ciubotă a precizat că întrebat dacă este posibil ca Gigi Becali să fi făcut o glumă, Goga a spus că este posibil.

Fundașul stelist Petre Marin a ieșit în jurul orei 14 de la audierile Comisiei de Apel. Deși la intrare nu a dorit să dea nicio declarație, la ieșire a anunțat că verdictul se va da pe data de 23: "Membrii comisiei mi-au spus că rezultatul apelului se va da pe 23 iunie, atunci când voi ști sigur dacă mai pot juca fotbal în viitorul apropiat."

La sediul FRF s-a mai aflat și Toni Doboș pentru audieri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți se face pielea de găină
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Elena Udrea A SCĂPAT. Decizia este definitivă
Elena Udrea A SCĂPAT. Decizia este definitivă
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Când se face radierea auto din oficiu?
Când se face radierea auto din oficiu?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×