Rușii sunt obligați să câștige cu Suedia

Lipsiți până acum de aportul lui Andrei Arșavin, mijlocașul ofensiv fiind suspendat pentru o eliminare din preliminarii, rușii au o singură variantă de calificare, victoria cu Suedia, atuul fiind reprezentat chiar de revenirea decarului de la Zenit. „Arșavin este genul de fotbalist care poate să facă orice din nimic, poate înscrie de oriunde. Este un jucător extrem de folositor echipei", l-a lăudat selecționerul Guus Hiddink, care a precizat însă că titularizarea numărului 10 din naționala rusă nu va aduce cu sine și victoria în fața scandinavilor. „Ultimul lui meci a fost amicalul cu Lituania (n.r. - de pe 4 iunie), de atunci Arșavin nu a mai evoluat, dar să sperăm că o poate face acum pe durata tuturor celor 90 de minute", a precizat Hiddink. Omul de care se leagă mare parte din speranțele de calificare a Rusiei nu a vorbit mai deloc despre debutul său la Euro, preferând să îi „urecheze" pe cei care au avut ceva de comentat la adresa echipei estice. „Nu suntem o formație neexperimentată, așa cum au spus mulți, ci una tânără, ceea ce este cu totul altceva", a spus Arșavin, câștigător al Cupei UEFA cu Zenit St. Petersburg.
Rușii sunt obligați să câștige cu Suedia

Lipsiți până acum de aportul lui Andrei Arșavin, mijlocașul ofensiv fiind suspendat pentru o eliminare din preliminarii, rușii au o singură variantă de calificare, victoria cu Suedia, atuul fiind reprezentat chiar de revenirea decarului de la Zenit.

„Arșavin este genul de fotbalist care poate să facă orice din nimic, poate înscrie de oriunde. Este un jucător extrem de folositor echipei”, l-a lăudat selecționerul Guus Hiddink, care a precizat însă că titularizarea numărului 10 din naționala rusă nu va aduce cu sine și victoria în fața scandinavilor. „Ultimul lui meci a fost amicalul cu Lituania (n.r. – de pe 4 iunie), de atunci Arșavin nu a mai evoluat, dar să sperăm că o poate face acum pe durata tuturor celor 90 de minute”, a precizat Hiddink. Omul de care se leagă mare parte din speranțele de calificare a Rusiei nu a vorbit mai deloc despre debutul său la Euro, preferând să îi „urecheze” pe cei care au avut ceva de comentat la adresa echipei estice. „Nu suntem o formație neexperimentată, așa cum au spus mulți, ci una tânără, ceea ce este cu totul altceva”, a spus Arșavin, câștigător al Cupei UEFA cu Zenit St. Petersburg.

Suedia se califică și la egal

Suedezilor le convine și un egal pentru a accede în sferturile de finală, dată fiind diferența mai bună decât a rușilor de la golaveraj, dar selecționerul Lars Lagerback a subliniat că echipa sa nu va juca la egal. Tehnicianul suedez va beneficia pentru partida cu Rusia de aportul lui Alexandersson, fundașul refăcându-se după o accidentare, în timp ce Elmander, deși ușor lovit la picior, va putea fi folosit pe același post pe care a dat satisfacție, de mijlocaș dreapta.

„Avem destule soluții, pe postul lui Elmader poate juca fără probleme și Sebastian Larsson”, a spus Lagerback, care, la fel ca și în precedentele partide, va fi nevoit să nu-l forțeze pe Ibrahimovic. Accidentat la genunchi, atacantul va fi titularizat, dar nu va putea juca toate cele 90 de minute.

Am decis să le dau o zi liberă elevilor mei înainte de acest meci. Unii s-au dus la Milano pentru cumpărături, dar vreau să vă spun că alții au preferat să se antreneze
Lars Lagerback, antrenor Suedia


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro