Jucătorii lui „U” nu mai sunt doriți de nimeni

Redactor:
George Stan
Jucătorii lui „U
  • Publicat:

Deși a fost dorit de Steaua, Dinamo, Rapid, Timișoara, Craiova și FC Vaslui, Goga a rămas la „U” din cauza incertitudinii de la nivelul acționarului majoritar.

La o zi după ce Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat vânzarea pachetului majoritar de acțiuni către firma Oncos, ultimii au anunțat că sunt dispuși să renunțe la cel mai bun jucător din sezonul trecut, Dorin Goga. Surpriză însă, pe adresa clubului nu mai există nicio ofertă concretă pentru atacant! „Știu că s-a tot vorbit de plecarea lui Goga și noi am fi de acord să se transfere în altă parte. Problema este că, deocamdată, nu mai avem nicio ofertă concretă pentru el”, a precizat Radu Constantea, reprezentatul Oncos în Consiliul de Administrație al echipei. În aceeași situație se află și fundașul Andrei Cordoș, care a dat recent probe de joc la Rimini.

Viitor incert pentru Meszaros

Pe de altă parte, situația antrenorului Alpar Meszaros este în continuare neclară. „Am vorbit joi cu Toni Doboș, dar nu despre situația lui Meszaros. El este, deocamdată, antrenorul Universității. O decizie finală vom lua abia săptămâna viitoare, când se va semna și contractul de vânzare-cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni cu Consiliul Local”, a mai declarat Radu Constantea. Meszaros mai are angajament până în decembrie 2008 cu Universitatea. El va fi prezent pe 20 iunie la un trial organizat de clubul universitar, la care vor participa 16 jucători împrumutați la alte echipe, precum și jucători din pepiniera proprie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri