Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Marica a fost primit ca un erou la antrenament

Marica a fost primit ca un erou la antrenament

În timp ce jucătorii efectuau exerciții de stretching undeva la mijlocul terenului, de la vestiare a apărut Ciprian Marica, atacantul care marți s-a lovit cap în cap cu Marius Niculae și a suferit o comoție cerebrală. Fotbalistul lui VfB Stuttgart a fost primit cu aplauze de către coechipieri, dat fiind că era primul său antrenament după accidentare. Momentul a fost mișcător pentru Marica, jucătorul zâmbind la gestul colegilor săi. Ciprian a efectuat câteva ture de teren, după care s-a așezat pe bancă pentru a privi restul antrenamentului. Marica nu va fi inclus în lot pentru meciul cu Italia, el neavând avizul medicilor de a juca în această partidă.
12 iun. 2008, 19:58, Fotbal Intern
Marica a fost primit ca un erou la antrenament

În timp ce jucătorii efectuau exerciții de stretching undeva la mijlocul terenului, de la vestiare a apărut Ciprian Marica, atacantul care marți s-a lovit cap în cap cu Marius Niculae și a suferit o comoție cerebrală. Fotbalistul lui VfB Stuttgart a fost primit cu aplauze de către coechipieri, dat fiind că era primul său antrenament după accidentare.

Momentul a fost mișcător pentru Marica, jucătorul zâmbind la gestul colegilor săi. Ciprian a efectuat câteva ture de teren, după care s-a așezat pe bancă pentru a privi restul antrenamentului. Marica nu va fi inclus în lot pentru meciul cu Italia, el neavând avizul medicilor de a juca în această partidă.

"Să sperăm că Marica va apuca să mai joace la acest Euro. A avut ghinion, pentru că, dacă n-ar fi pățit nimic, aproape sigur el ar fi fost titular contra Italiei" – Victor Pițurcă, selecționer România