Germanii au făcut o adevărată tradiție din a se bucura împreună de meciurile unui turneu final.
A vedea partidele pe ecrane gigant a devenit o obișnuință în toate marile orașe ale Europei, dar nemții aproape că nu concep să nu se adune în locurile publice special organizate în acest sens. În Berlin există cel puțin zece locuri unde poți vedea partidele în spațiu liber. Mai mult, cu ocazia semifinalelor și a finalei, o mare parte din centrul orașului va fi închisă circulației auto, urmând să se organizeze așa-numitul Fanmeile, unde se așteaptă ca nu mai puțin de jumătate de milion de microbiști germani să vină să bea bere, să mănânce cârnați și, în final, să vadă meciurile pe led-screen-uri uriașe.
De asemenea, în toate orașele mari din Germania, media celor care ocupă piețele pentru a viziona împreună partidele lui Euro 2008 este de 30.000. Deocamdată, România nu are cultivat acest tip de sărbătoare, dar ProSport îi apropie tot mai mult pe microbiștii români care vin în Piața Constituției și Piața Revoluției de modul în care se bucură germanii prin evenimentele organizate acolo în aceste zile. Începând cu fotbalul jucat pe PlayStation-ul amplasat la standurile din cele două piețe și până la vopsirea fețelor în culorile echipei naționale, acțiunile ProSport s-au bucurat de succes, fanii venind în cele două piețe în număr tot mai mare. Și Euro încă nu s-a terminat.
