Italienii au uitat de corupții lor

La meciul Italia - Olanda am stat la masa presei între un italian și un olandez. Lucrurile s-au petrecut exact așa cum mă așteptam. Olandezul a fost atât de liniștit, că am și uitat că e lângă mine. Italianul a fost atât de agitat, încât n-am cum să-l uit vreodată. Agitat, dar simpatic. Când a aflat că sunt din România, a fost convins că știu italiană și n-a mai vorbit astfel. Mi-a comentat aproape tot meciul, mă simțeam ca la un televizor 3D, dar cu sunet mono, „crainicul" auzindu-se doar în urechea stângă. După ce mi le-a arătat pe Alena Seredova, soția lui Buffon, și alte celebrități de care eu habar n-aveam că sunt la doi pași de mine, a venit și punctul culminant: controversa de la primul gol al Olandei. „Ofsaid!", zice omul aproape înainte să înceapă faza. După reluări, înclin să-i dau dreptate. El e „obiectiv": „Olanda a jucat mai bine, dar a fost ofsaid". Respectiv. Aflu prin telefon, de la diverși specialiști, că regulamentul mai are o „literă" destul de stupidă, iar faptul că Panucci încă mai răsufla când a căzut în afara terenului îl plasează drept „în joc", mai ales că nu s-a lovit cu Buffon special ca să sară în afară și să-l lase pe adversar în ofsaid. Așa că nu e ofsaid. Dacă n-ați înțeles nimic, nu-i bai, nici arbitrii n-au înțeles. Cert e că i-am spus italianului ce mi-au zis arbitrii. „Dar ce arbitrii aveți voi în țară?", m-a întrebat el. Nici nu mai contează că aveau dreptate fluierașii noștri, pentru replica asta merita un egal cu Olanda.