Gazde bune! / Austria – Croația 0 – 1

Gazde bune! / Austria - Croația 0 - 1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Austria și-a arătat ieri limitele, în condițiile în care a făcut unul dintre cele mai bune meciuri din ultima perioadă.
Gazdele au ținut să le dea peste nas celor 25.000 de suporteri ai naționalei care au semnat o petiție împotriva participării lor la Euro, însă nu au punctat decât la impresia artistică.

Germanul Harnik, turcii Umit Korkmaz și Ramazan Ozcan, croatul Vastic, albanezul Gercaliu sau ungurul Garics au demonstrat că o reprezentativă multinațională nu este neapărat și una valoroasă. Croații au lovit repede, Modric transformând un penalty în debutul meciului, gol ce a fost de ajuns pentru a bifa primele trei puncte de la acest turneu final.

Dacă problema învingătoarei nu s-a pus, în schimb arbitrul olandez Pieter Vink a ținut să iasă în evidență pe finalul primei reprize, atunci când l-a iertat pe Pogatetz de al doilea „galben“, fundașul ținându-l atât de evident pe Olic, încât ai fi crezut că vrea să facă un schimb prematur de tricouri. Plictisiți de jocul anemic al favoriților, susținătorii Austriei au izbucnit în urale în momentul în care „tânărul” Vastic (38 de ani) a fost introdus pentru revitalizarea atacului. Efectul asupra echipei a fost însă nul, ca al unui bolnav de cancer tratat cu paracetamol.

Jucătorii lui Slaven Bilic i-au dedicat victoria marelui absent de la Euro, Eduardo. „Chiar dacă este în Brazilia, unde se reface după accidentare, Eduardo ne ține pumnii. Vrem să facem performanță și pentru el, deoarece este foarte iubit în Croația”, a spus selecționerul.

Alin Dobrescu
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
După 10 de ani de muncă pe un vas de croazieră, Claudiu s-a întors în ţară şi a deschis o afacere de familie:
După 10 de ani de muncă pe un vas de croazieră, Claudiu s-a întors în ţară şi a deschis o…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
SUA, în stare de șoc. A MURIT la Casa Albă. Medicii au privit neputincioși
SUA, în stare de șoc. A MURIT la Casa Albă. Medicii au privit neputincioși
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…