Acasa » Fotbal Intern » Naționala » VIDEO / Un Euro prea mare pentru o Austrie prea mică

VIDEO / Un Euro prea mare pentru o Austrie prea mică

După ce Elveției i-au revenit onorurile meciului de deschidere, a fost rândul Austriei să debuteze la turneul european, împotriva Croației, în fața celor aproximativ 50 000 de fani prezenți pe stadionul „Ernst Happel" din Viena. Însă austriecii și-au făcut singuri viața grea încă din startul partidei. Nu a fost nevoie doar de un fault imprudent în careu al lui Pogatetz asupra lui Olic, pentru ca Luka Modric să deschidă scorul din penalty-ul obținut.
VIDEO / Un Euro prea mare pentru o Austrie prea mică

După ce Elveției i-au revenit onorurile meciului de deschidere, a fost rândul Austriei să debuteze la turneul european, împotriva Croației, în fața celor aproximativ 50 000 de fani prezenți pe stadionul „Ernst Happel” din Viena.

Însă austriecii și-au făcut singuri viața grea încă din startul partidei. Nu a fost nevoie doar de o interventie imprudenta în careu al lui Aufhauser asupra lui Olic, pentru ca Luka Modric să deschidă scorul din penalty-ul obținut.

Cu un avantaj minim pe tabelă, croații au încercat să profite de nesiguranța defensivei adverse ori de câte ori au avut ocazia. Duelul Pogatetz – Olic s-a mai repetat o dată, în minutul 24, dar arbitrul Vink a închis ochii, refuzând să-i dea fundașului austriac cel de-al doilea galben pentru ținere evidentă de tricou.

De abia pe finalul primei reprize s-a trezit și trupa lui Hickersberger, reușind să creeze pericol în două rânduri, la pătrunderea în careu a lui Harnik și la lovitura de cap a lui Standfest.

Croația nu a strălucit nici în partea secundă, acceptând în destule momente dominarea teritorială a austriecilor. Ba chiar, aceștia au luat cu asalt poarta lui Pletikosa, dar acesta a scăpat cu fața curată în urma atacurilor lui Ivanschitz, Vastic, Korkmaz și Kienast.

Victorie la limită pentru croați, însă echipa lui Slaven Bilic nu a convins, fiind departe de ceea ce a arătat în preliminarii. În schimb, formația țării gazdă s-a descurcat onorabil în fața unui adversar mult mai bine cotat.

VEZI AICI GOLUL DE 1-0 AL CROAȚIEI!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]