Elevii lui Van Basten, spionați de proprii suporteri

Elevii lui Van Basten, spionați de proprii suporteri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fanii „Portocalei Mecanice“ au găsit cum să spargă interdicția de la antrenamente
Van Basten e pregătit să intre la joc!
Cu cât se apropie de primul meci, olandezii se închid și ei într-o „carapace“. Interviurile nu mai sunt posibile, iar antrenamentele sunt deschise doar un sfert de oră.
Nu e însă o problemă pentru suporterii olandezi.

Aceștia au găsit o poartă, s-au cățărat pe garduri și au tras cu ochiul la ședința de pregătire a lui Van Basten. Unul în halat (portocaliu), altul cu berea în mână, un al treilea filmând totul, iar restul râzând când au văzut că au captat ei interesul presei. În ceea ce privește antrenamentul de ieri, partea deschisă presei s-a limitat la încălzire, iar în momentul în care s-a pus la cale o miuță, am fost invitați cu zâmbetul pe buze nu afară din tribună, ci chiar din stadion.

La încălzire, Marco van Basten și-a adus aminte de vremurile pe când era jucător și a alergat cot la cot cu fotbaliștii săi. Nu a ocolit niciun exercițiu, nu a fentat niciun sprint, respectând cu strictețe indicațiile preparatorului fizic. Cu siguranță ar fi putut lejer să treacă și la minge și s-ar fi găsit loc la Euro și pentru el, dar avea de pregătit tactica pentru prima „finală“, mâine, cu Italia.

Grup de suporteri urmarind
antrenamentul Olandei

Robben, absent cu Italia

Arjen Robben nu va putea fi folosit în partida de debut cu Italia, ca urmare a unei accidentări la aductori suferite ieri la antrenament. De altfel, jucătorul lui Real Madrid fusese menajat în ultimele zile, alături de Sneijder și Van Persie, absența sa venind după forfait-ul recent al lui Babel, și el jucător de partea stângă, ca și Robben. Problemele lui Van Basten nu se opresc aici, tot ieri fundașul Melchiot ratând ședința de pregătire din cauza unei iritații în regiunea pubisului.

Lucian LIPOVAN / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…