Boc nu știe cui să-i vândă U Cluj

Redactor:
George Stan
Boc nu știe cui să-i vândă U Cluj
  • Publicat:
  • Actualizat:

Zguduită de scandalul „Valiza”, în urma căruia a fost depunctată cu 6 puncte, Universitatea Cluj încearcă să treacă peste acest moment delicat și să înceapă un nou drum alături de un acționar majoritar.
Lupta finală pentru preluarea Universității se dă între Oncos și Impact, care au două oferte relativ apropiate. Oncos încearcă să devină acționar majoritar achiziționând 55,84% din acțiuni în schimbul sumei de 8,37 milioane de lei, iar firma Impact încearcă să ajungă la conducerea Universității, cumpărând 40,2% din acțiuni pentru 6,3 milioane de lei.

Reprezentantul firmei Oncos, Radu Constantea, este optimist și așteaptă cu interes decizia Consiliului Local. „Noi am făcut o ofertă, acum nu ne rămâne decât să așteptăm hotărârea comisiei. Luni sau marți cred că vom avea o decizie. Indiferent dacă o să câștigăm sau nu, noi dorim să rămânem alături de Universitatea, așa cum am fost mereu”, a declarat Radu Constantea.

În schimb, Mihai Drăgotoiu, bossul companiei Impact, este deranjat de faptul că nu s-a luat o decizie finală ieri. „Eu mă așteptam să se decidă azi (n.r. – ieri) cine o să fie viitorul acționar majoritar. Nu știu ce șanse avem să preluăm Universitatea, pentru că nu știu după ce criterii evaluează ofertele Consiliul Local. Acum așteptăm să vedem ce o să se decidă”, a mărturisit Mihai Drăgotoiu.

8 puncte de penalizare va avea „U“ Cluj în viitoarea ediție a Ligii a II-a

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Adrian Alexandrov e în culmea fericirii. A uitat-o pe Elena Udrea
Adrian Alexandrov e în culmea fericirii. A uitat-o pe Elena Udrea
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×