Becali: „Poate nici la Euro n-o să am voie pe stadion”

Becali:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali a declarat că decizia Comisiei de Disciplină în cazul valiza cu bani de la Cluj, privind interzicerea accesului său pe stadioane, nu precizează clar dacă este vorba doar de arenele din România, astfel că nu știe dacă va putea asista la întâlnirile de la Euro 2008. "Să mă interesez, poate mă duc acolo la Euro și nu mă lasă pe stadion. Scrie în decizie: interdicție pe toate stadioanele, înseamnă tot globul, n-au scris ‘toate stadioanele din România’, nici atât nu i-a dus mintea. Știți care e părerea mea? Îmi bătea apropo când am fost acolo, că ei iau șapte milioane pe lună, că nu știu ce. Probabil au fost indignați că Becali ăsta e milionar… Mi-e frică, că poate le-aș fi dat și lor ceva, dar mi-e frică să dau mită, mi-era și rușine, mă făceam că n-aud. Poate or fi vrut câteva sute de mii că au dat cazul bricheta, ce au dat ei acolo. Și la asta mă gândesc, nu sunt sigur, dar e posibil să se fi supărat. Nu vreau să se interpreteze, sunt gândurile mele. Răutate, invidia, milionar, cutare… Nici nu mi-au folosit punctele alea pe care le-au dat ei cu bricheta. Trebuie să mă interesez la FIFA dacă pot merge la Euro, l-am sunat pe Cernat, să văd dacă îmi dă voie, nu mai răspunde dobitocul ăsta, și-a dat seama de tâmpenia făcută. E ca Bodu, ăsta va ajunge mai rău ca Bodu", a afirmat Becali.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare