Bâlbă are contract pe viață!

Bâlbă are contract pe viață!
  • Publicat:

La scurt timp după ce a semnat cu Poli Iași pe trei ani, Ionuț Bâlbă a mai semnat un angajament.

De această dată pe viață. « Negocierile » cu Andreea Macovei au durat șapte ani, iar sâmbătă seară cei doi și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii oficiate chiar de către primarul Gheorghe Nichita, președintele de onoare al Politehnicii Iași. Acesta i-a oferit miresei un buchet imens de flori, iar fotbalistului i-a transmis ca actul care consfințește căsătoria lor să fie primul și ultimul. « Ionuț, îți doresc să nu schimbi acest certificat. Vezi că Primăria din Iași oferă un premiu de fidelitate la 50 de ani de căsnicie. Sper să vă numărați și voi printre cei care vor primi acel premiu », a spus Nichita, care a avut emoții, ca de altfel și cei prezențI la ceremonie, atunci când, întrebată dacă îl ia în căsătorie pe Bâlbă, Andreea Macovei a răspuns: “Nu… am nimic împotrivă”. Iar apoi a spus un DA răspicat”.

La sfârșitul ceremoniei, Bâlbă i-a oferit cheia unui Mercedes SLK 200 Compressor soției sale, spunându-i : « Acesta este cadoul meu de nuntă pentru tine ». “Nu mai contează cât a costat. E darul meu pentru Andreea, un dar de suflet.

Au lipsit părinții

La eveniment au fost prezenți doar câțiva apropiați au celor doi tineri căsătoriți, marii absenți fiind părinții. « Ideea de a ne căsători ne-a venit acum vreo două zile. A fost ceva spontan. Nu ne-am gândit acum o săptămână că ne vom căsători. Ca dovadă că nici nași nu avem încă. Martori ne-au fost cățiva prieteni. Părinții ? Nici nu cred că știu. Nici ai mei, nici ai Andreei. Nici de la club nu știu foarte mulți. Doar președintele Sorin Boca, antrenorul Ionuț Popa și cățiva colegi », a spus Bâlbă. Cei doi încă nu au stabilit data nunții, dar evenimentul ar putea avea loc în acest an.
Dintre coehipierii lui Bâlbă a fost prezent doar Adrian Ilie, iar printre invitați s-a numărat Neculai Ciulu, fost director economic la Poli Iași și foarte bun prieten al lui fotbalistului ieșean.

 
Pleacă la Unirea Urziceni!

Ionuț Bâlbă a precizat că este puțin probabil să mai plece în luna de miere în următoarea perioadă. « Imediat după ce am luat vacanță am fost cu Andreea o săptămână la Roma, dar ne-am fi dorit să mergem și acum câteva zile undeva. Nu cred însă că vom mai pleca, pentru că trebuie să fiu la club, să vedem ce se va întâmpla în următoarea perioadă”, a spus Bâlbă.
Misterul anulării lunii de miere a fost lămurit de impresarul fotbalistului, Ioan Sălăvăstru.

« Ionuț are șanse mici să mai joace la Poli. Foarte probabil va pleca la Urziceni, pentru că este dorit cu insistență de MM Stoica și de Dan Petrescu », a spus Sălăvăstru.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită starea marelui actor
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită…
Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară
Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească tratamentul în orele următoare
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească…
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Sacrificiul suprem pe care îl face Leonard Doroftei pentru bani: Am avut nevoie de o schimbare!
Sacrificiul suprem pe care îl face Leonard Doroftei pentru bani: Am avut nevoie de o schimbare!
Iulia Vântur și Salman Khan au decis să meargă pe drumuri diferite. Fosta vedetă Pro TV s-a întors în România: „Fericită că am reușit să ajung”
Iulia Vântur și Salman Khan au decis să meargă pe drumuri diferite. Fosta vedetă Pro TV s-a întors în România:…
Se dă lege pentru cei cu telefoane mobile. Intră în vigoare în luna octombrie
Se dă lege pentru cei cu telefoane mobile. Intră în vigoare în luna octombrie
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul 13
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul…