Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Trică, Mureșan și Anca, în Liga a IV-a în loc de Euro

Trică, Mureșan și Anca, în Liga a IV-a în loc de Euro

Dacă alți fotbaliști se pregătesc de Europene, trei dintre jucătorii lui CFR Cluj au ajuns din nou la munca de jos. Adrian Anca, Gabi Mureșan și Eugen Trică vor participa la meciul de pe 31 mai, de la Baia Mare, dintre CFR Cluj II și Progresul Năsăud. Dacă primii doi au confirmat deja prezența la meci, Trică urmează să se decidă azi.
Trică, Mureșan și Anca, în Liga a IV-a în loc de Euro

Dacă alți fotbaliști se pregătesc de Europene, trei dintre jucătorii lui CFR Cluj au ajuns din nou la munca de jos.

Adrian Anca, Gabi Mureșan și Eugen Trică vor participa la meciul de pe 31 mai, de la Baia Mare, dintre CFR Cluj II și Progresul Năsăud. Dacă primii doi au confirmat deja prezența la meci, Trică urmează să se decidă azi.

„Eu m-am și antrenat zilele astea cu CFR II. Voi fi la a doua promovare în tricoul vișiniu. Apoi, nu știu dacă voi mai rămâne aici, deoarece sunt la final de contract”, a spus Adrian Anca, el fiind ieri învoit de la antrenamente de Sorin Oncică, în condițiile în care a primit titlul de „Cetățean de Onoare“ al comunei sale natale, Diosig, din județul Bihor.

„Am fost rugat de fostul meu coleg Sorin Oncică să-l ajut și nu aveam cum să refuz. Regret că nu mă pregătesc în aceste zile cu echipa națională, deoarece am vrut foarte mult să merg la Euro. Nu e o rușine pentru mine să evoluez pentru CFR II”, a zis și Mureșan.

Surpriza Trică

Marți seara, și decarul campioanei, Eugen Trică, a anunțat că dorește să participe la partida cu Progresul Năsăud! „Aștept ca joi (n.r. – azi) să îmi confirme dacă vine. Șansele sunt destul de mari”, a zis Oncică.

„Cu sau fără cei trei jucători de la prima echipă nu avem decât varianta victoriei”, a mai spus antrenorul lui CFR II. Partida de baraj se va juca în ziua în care România va da piept cu Muntenegru, în ultimul amical dinainte de Euro.

600
de mii de euro câștigă împreună, într-un sezon la CFR, Anca, Mureșan și Trică

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Soția lui Lucian Popa, ATAC la Ramona Micu! I-a spus adevărul în față: Ce ați făcut cu băieții acolo… ceva de...
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro