Bratu, omul derby

Florin Bratu este cel de-al doilea vârf în echipa campionatului, în urma notelor primite în ProSport. Vârful dinamovist a avut un an foarte bun la revenirea sa în „Ștefan cel Mare". „Bratone", așa cum este poreclit de către colegi și fani, a reușit să facă uitat traseul slab al echipei. „Câinii" au salvat un sezon rușinos prin ultimele două victorii din meciurile cu Rapid și Steaua, iar aici meritul cel mai mare îl are Florin Bratu.
Bogdan Savin
Bratu, omul derby

Florin Bratu este cel de-al doilea vârf în echipa campionatului, în urma notelor primite în ProSport.

Vârful dinamovist a avut un an foarte bun la revenirea sa în „Ștefan cel Mare“. „Bratone”, așa cum este poreclit de către colegi și fani, a reușit să facă uitat traseul slab al echipei. „Câinii” au salvat un sezon rușinos prin ultimele două victorii din meciurile cu Rapid și Steaua, iar aici meritul cel mai mare îl are Florin Bratu.

De fapt, încă din primul său mandat în „Ștefan cel Mare“, în sezonul 2006-2007, fotbalistul s-a specializat în a marca împotriva rivalilor. Prima oară „a lovit” împotriva dușmanilor din Ghencea. A fost chiar la cel dintâi meci oficial în tricoul roș-albilor, Supercupa cu Steaua (scor 3-2).

În acest sezon, atacantul a înscris în ambele derby-uri ale returului. În Giulești a marcat cele două goluri ale echipei sale, iar cu Steaua bilanțul a fost la fel de bun: un gol și o pasă decisivă. Acest lucru a dus chiar la gesturi extreme din partea fanilor steliști.

Astfel, după meciul pierdut în „Ștefan cel Mare“, aceștia l-au sunat pe fotbalist și l-au amenințat. În total, din momentul în care a ajuns la Dinamo, „Bratone” a jucat în șase derby-uri împotriva celor de la Steaua și Rapid, în acest timp reușind să înscrie de cinci ori.

"Bratu este un jucător extraordinar, care, dacă este pus în valoare, poate câștiga multe meciuri. La partida cu Steaua am construit jocul pe el și s-a văzut că a făcut diferența"

Cornel Țălnar – secund Dinamo
14 goluri a înscris Florin Bratu în Liga I în acest sezon

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania