Site-ul FRF: „Dragomir a fost de acord cu depunctarea pentru declarații”

Site-ul oficial al FRF a precizat, referitor la declarația Dumitru Dragomir conform căreia, dacă se va ajunge la depunctări pentru declarații, campioana va fi decisă de FRF, că însuși președintele LPF a fost de acord cu decizia depunctării. "Însuși domnul Dragomir, în cadrul ședințelor Comitetului Executiv al FRF, a fost de acord cu adoptarea acestei decizii. De altfel, inițiativa introducerii respectivei prevederi regulamentare a aparținut chiar conducătorilor de cluburi din Liga I, fiind susținută și de reprezentanții acestora în Comitetul Executiv al FRF. În plus, nu FRF sau comisiile ei (care vor aplica regulamentul) ar fi culpabile pentru apariția unor asemenea situații, ci exclusiv conducătorii de cluburi, antrenorii sau jucătorii care ar face declarații calomnioase și jignitoare", se arată în precizarea FRF.
Site-ul FRF: "Dragomir a fost de acord cu depunctarea pentru declarații"

Site-ul oficial al FRF a precizat, referitor la declarația Dumitru Dragomir conform căreia, dacă se va ajunge la depunctări pentru declarații, campioana va fi decisă de FRF, că însuși președintele LPF a fost de acord cu decizia depunctării.

"Însuși domnul Dragomir, în cadrul ședințelor Comitetului Executiv al FRF, a fost de acord cu adoptarea acestei decizii. De altfel, inițiativa introducerii respectivei prevederi regulamentare a aparținut chiar conducătorilor de cluburi din Liga I, fiind susținută și de reprezentanții acestora în Comitetul Executiv al FRF. În plus, nu FRF sau comisiile ei (care vor aplica regulamentul) ar fi culpabile pentru apariția unor asemenea situații, ci exclusiv conducătorii de cluburi, antrenorii sau jucătorii care ar face declarații calomnioase și jignitoare", se arată în precizarea FRF.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]