Tadici: „Mut și eu cantonamentul!”

Data de 26 mai, care coincide cu reunirea naționale pentru "barajul" pentru Eurpene cu Islanda nu este însă și pe placul lui Gheorghe Tadici. " 26 mai este o dată de compromis. Nu mai are importanță interesul echipei naționale, care ar trebui să se reunească în aceeași zi, la Ploiești. Atunci o să mut și eu cantonamentul naționalei la Vâlcea, pentru că jucătoarele nu au cum să mai ajungă în aceeași seară tocmai la Ploiești și dacă se întâmplă ceva, unul singur e vinovatul, adică eu. Până acum se tot spunea că interesul echipei naționale este prioritar, dar văd că nu mai este așa. Când noi eram în Liga Campionilor și am cerut doar modificarea unei ore, nu am primit acceptul Federației" a răbufnit antrenorul Oltchimului, Gheorghe Tadici. . Partida din ultima etapă, HCM Baia Mare-Oltchim a fost devansată pe 21 mai. " Cei de la Baia Mare ne pregătiseră artificii, să ne sărbătorească, dar le pot anula, vom petrece la Vâlcea" a mai spus Tadici.
Tadici: "Mut și eu cantonamentul!"

Data de 26 mai, care coincide cu reunirea naționale pentru “barajul” pentru Eurpene cu Islanda nu este însă și pe placul lui Gheorghe Tadici:

“ 26 mai este o dată de compromis. Nu mai are importanță interesul echipei naționale, care ar trebui să se reunească în aceeași zi, la Ploiești. Atunci o să mut și eu cantonamentul naționalei la Vâlcea, pentru că jucătoarele nu au cum să mai ajungă în aceeași seară tocmai la Ploiești și dacă se întâmplă ceva, unul singur e vinovatul, adică eu. Până acum se tot spunea că interesul echipei naționale este prioritar, dar văd că nu mai este așa. Când noi eram în Liga Campionilor și am cerut doar modificarea unei ore, nu am primit acceptul Federației” a răbufnit antrenorul Oltchimului, Gheorghe Tadici.

Partida din ultima etapă, HCM Baia Mare-Oltchim a fost devansată pe 21 mai:

“ Cei de la Baia Mare ne pregătiseră artificii, să ne sărbătorească, dar le pot anula, vom petrece la Vâlcea” a mai spus Tadici.

Adi Georgescu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]