Teia a fugit în Spania!

Redactor:
Adrian Epure
Teia a fugit în Spania!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Profitând de faptul că nu i s-a interzis să părăsească țara, Teia Sponte, unul dintre protagoniștii scandalului de la Cluj, a șters-o englezește.

Astfel, vicepreședintele CA al Stelei a părăsit ieri-dimineață România, cu destinația Barcelona, lucru confirmat și într-un comunicat emis de Poliția de Frontieră: „În jurul orei 9:00, prin PTF Aeroport „Henri Coandă”, a ieșit din țară, cu destinația Barcelona, cetățeanul român Teia Sponte, în vârstă de 49 de ani”. Conform unor surse autorizate, Sponte le-a comunicat acest lucru procurorilor încă de miercuri, precizând totodată că va reveni în țară săptămâna viitoare și va merge la audierile DNA. De altfel, începând de ieri, Sponte a fost pus sub urmărire penală pentru fapte de corupție.

Gigi, pus oficial sub urmărire penală

Alături de Teia Sponte, finanțatorul Stelei, Gigi Becali, precum și președintele „U” Cluj, Toni Doboș, și o cunoștință a acestuia, Traian Bendorfean, sunt urmăriți penal de DNA pentru fapte de corupție. Gigi Becali este urmărit penal pentru două infracțiuni de dare de mită, Anton Doboș pentru luare de mită, Teia Sponte pentru complicitate la dare de mită, iar Traian Bendorfean pentru complicitate la luare de mită, susțin procurorii. Interesant este faptul că lui Becali i se impută și episodul petrecut în data de 11 mai 2006, când le-a promis jucătorilor de la Gloria Bistrița câte 5.000 de euro în cazul obținerii unui egal sau câte 10.000 de euro în caz de victorie în meciul cu Rapid.

"Ce vă interesează pe voi dacă a plecat sau nu? Eu l-am trimis acolo cu 70.000 de euro, de care avea nevoie un prieten să se opereze" – Gigi Becali, finanțator Steaua

"Gigi a greșit când a trimis acei bani la Cluj. Și dacă i-a trimis pentru cumpărarea de terenuri, și dacă i-a trimis pentru „U” Cluj a greșit. A greșit din punct de vedere sportiv, dar nu penal" – Dumitru Dragomir, președinte LPF

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×