Rapid termină în genunchi

Rapid termină în genunchi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu era un afiș prea atrăgător. Rapidul, calificată deja în UEFA, și UTA, deja căzută, se băteau pentru mize colaterale. Locul 3, respectiv îndeplinirea baremului. Și asta a contat imens…

Se spune că atunci când echipele sunt relaxate ar trebui să fie spectacol mai mult, execuții mai frumoase, mă rog, sare și piper mai pe românește. A fost așa aseară, dar de prin minutul 60 încolo. Până atunci a ieșit un meci dezlânat, plictisitor, jucat doar pentru că era trecut în program pe site la LPF. Boya și Despotovic au fost singurii care chiar s-au zbătut și au avut ambiția să lase o ultimă impresie frumoasă pe Giulești în campionatul ăsta. A, și Bozovic, dar până la urmă realizările lui au fost mai mult estetice decât utile! Aradul a scos capul rar, dar lui Todea i-a ieșit un șut de nu știu unde și a fost destul. Tot o execuție formidabilă a scos egalarea pentru UTA, cursă frumoasă Hidișan și gol din trei metri Hora, anulând munca atacanților Rapidului.

Arădenii și-au îndeplinit baremul

Ca tacâmul să fie complet, UTA a mai lovit o dată, tot din neant, după un corner. Rapidul rămâne astfel cam cu buza umflată, pentru că și locul trei de orgoliu începe să devină o mare problemă, în vreme ce Aradul a și depășit baremul de 25 de puncte.

Alex BRĂ‚DESCU
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton

”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii

Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”

Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare

Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic

BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?

Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice

Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică

Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ

Trebuie să primească BANII de la stat. Lege pentru proprietarii de TERENURI din România

Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit

Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO

Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”

Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență

Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare

×