Steliștii resemnați?

Egalul Stelei cu Poli Timișoara (1-1), la care Gigi Becali nici nu se gândea, pronosticând înaintea meciului că va câștiga fără emoții, și victoria CFR-ului cu Vaslui, i-au dat peste cap planurile finanțatorului. Și asta pentru că latifundiarul din Pipera păstrase acest pas greșit al Stelei pentru meciul cu Dinamo
Steliștii resemnați?

Egalul Stelei cu Poli Timișoara (1-1), la care Gigi Becali nici nu se gândea, pronosticând înaintea meciului că va câștiga fără emoții, și victoria CFR-ului cu Vaslui, i-au dat peste cap planurile finanțatorului.

Și asta pentru că latifundiarul din Pipera păstrase acest pas greșit al Stelei pentru meciul cu Dinamo, din penultima etapă, în condițiile în care ultima rundă „de acasă“, cu Gloria Buzău, este ca și câștigată. „5-0 îi vom da Buzăului“, a prevăzut Becali. Până atunci însă, pe roș-albaștri îi așteaptă un meci extrem de greu mâine, în deplasare, cu Universitatea Craiova.

Cu tot optimismul de care a dat dovadă întotdeauna, finanțatorului din Ghencea îi este teamă că echipa sa și-ar putea lua adio de la titlu încă de pe acum, mai ales că în frunte cu patronul lor, Adrian Mititelu, „oltenii” sunt hotărâți și vor face orice să îi pună piedică rivalei din Ghencea. „Batem la Craiova! Steaua e Steaua și nu trebuie să ne încurcăm acum pe final!“, a spus Gigi Becali încrezător, ascunzându-și cu mult tact temerile. De asemenea, chiar dacă va reuși să bată Universitatea, pe roș-albaștri îi mai așteaptă o altă partidă crucială, cu Dinamo. După un sezon dezastruos, „câinii“ sunt montați „să le fure“ dușmanilor de moarte titlul și să îl trimită la Cluj. De altfel, singura speranță care i-a mai rămas lui Becali vizavi de parcursul CFR-ului se leagă de Dacia Mioveni a prietenului său Gigi Nețoiu, în care își pune toată încrederea că va face măcar un egal cu ardelenii.

Goian: „CFR e favorită acum“

Optimismul pare că a dispărut și din vestiarul steliștilor, care, prin vocea lui Dorin Goian, au recunoscut ieri că, după rezultatele din ultima etapă și ținând cont de programul care urmează, CFR-ul are prima șansă la titlu acum: „În acest final avem program mult mai greu decât cei de la CFR. Ei au prima șansă. Sper să se mai încurce, dar după ultimele lor victorii și-au intrat și ei în mână și în ritm. Aceste succese le-au redat încrederea și probabil vor câștiga tot până la final“.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
SURPRIZĂ URIAȘĂ pentru judokanii de la Motiuashi. Ce le pregătește Violeta Beclea
Mediafax
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania