Popa, în pericol să rateze Euro

Marius Popa este în mod normal cel de-al treilea portar al naționalei României, după Lobonț și Coman. Din cauza faptului că nu mai apără la Poli, portarul ar putea rata Euro Chiar dacă nu a jucat decât un meci în prima reprezentativă, cu Rusia în martie, el a fost convocat mereu atunci când unul dintre cei doi a lipsit și nu ar fi trebuit să își facă griji în privința prezenței în lotul pentru Euro. Lucrurile s-au schimbat însă acum când Marius Popa a fost trecut în rezervă la Poli Timișoara, din cauza unor probleme contractuale. El riscă să nu mai joace până la finalul sezonului, punându-și astfel în pericol locul din lotul lui Piți, care nu vrea să se bazeze decât pe fotbaliști cu meciuri în picioare. În cazul în care Pițurcă nu îl va lua pe Popică în lot, al treilea loc de portar rămâne liber, pentru el luptându-se Tătărușanu și Bornescu, ambii cu atuurile și dezavantajele lor, dar cotați valoric sub Marius Popa. Hotărâtoare vor fi aceste ultime trei etape din finalul campionatului, în care situația lui Popa și forma celorlalți doi vor fi decisive în alegerea celui de-al treilea goalkeeper din lot. 31 mai este data ultimului amical al naționalei înainte de Euro, România urmând să dea piept cu Muntenegru 29 de meciuri a jucat Marius Popa (foto) în acest campionat, primind 39 de goluri
Popa, în pericol să rateze Euro

Marius Popa este în mod normal cel de-al treilea portar al naționalei României, după Lobonț și Coman. Din cauza faptului că nu mai apără la Poli, portarul ar putea rata Euro

Chiar dacă nu a jucat decât un meci în prima reprezentativă, cu Rusia în martie, el a fost convocat mereu atunci când unul dintre cei doi a lipsit și nu ar fi trebuit să își facă griji în privința prezenței în lotul pentru Euro. Lucrurile s-au schimbat însă acum când Marius Popa a fost trecut în rezervă la Poli Timișoara, din cauza unor probleme contractuale. El riscă să nu mai joace până la finalul sezonului, punându-și astfel în pericol locul din lotul lui Piți, care nu vrea să se bazeze decât pe fotbaliști cu meciuri în picioare. În cazul în care Pițurcă nu îl va lua pe Popică în lot, al treilea loc de portar rămâne liber, pentru el luptându-se Tătărușanu și Bornescu, ambii cu atuurile și dezavantajele lor, dar cotați valoric sub Marius Popa. Hotărâtoare vor fi aceste ultime trei etape din finalul campionatului, în care situația lui Popa și forma celorlalți doi vor fi decisive în alegerea celui de-al treilea goalkeeper din lot.

31 mai este data ultimului amical al naționalei înainte de Euro, România urmând să dea piept cu Muntenegru

29 de meciuri a jucat Marius Popa (foto) în acest campionat, primind 39 de goluri

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Te trezești înaintea alarmei? Ce se întâmplă în corpul tău
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cine este Valerie Lungu de la Asia Express 2026. Fosta finalistă „Bravo, ai stil!” participă în competiție alături de logodnicul ei, Alex Gâlcă
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania