Rulmentul joacă sub amenințări!

Rulmentul joacă sub amenințări!
  • Publicat:

Într-o regiune în care atentatele au devenit obișnuință, Rulmentul Urban Brașov și-a propus să fie ea echipa explozivă în manșa tur cu Akaba Bera Bera, din semifinalele Cupei Cupelor (ora 17:30, în direct la Sport.ro).

De altfel, trupa Marianei Târcă nici nu a luat în seamă atentatul de joi, ce a avut loc la câțiva zeci de kilometri de San Sebastian, la Bilbao. Nici gestul unui fan basc, care și-a arătat ieri pe stradă pumnul amenințător către echipă, nu a stârnit teama în sânul delegației brașovene. „Amenințări am primit peste tot pe unde am fost. Important este ca noi să ne facem treaba“, a declarat Simona Gogârlă. În schimb, unele declarații oferite de gazde nu au făcut decât să întărâte Rulmentul. „Stăm ca pe ace până la meciul cu Brașov. Suntem pregătiți să facem o partidă bună pentru că așteptăm cu mare interes acest joc“, a declarat antrenoarea gazdelor, Ana Carrere. „Și noi stăm ca pe arcuri. Și sunt strânse“, a replicat Sorin Târcă, președintele echipei Rulmentul.

Formația brașoveană va avea destui susținători la San Sebastian, printre care și o parte a familiei Cristinei Neagu, care a ținut să-i trimită un mesaj de încurajare celei mai bune prietene, Patricia Vizitiu, operată de curând de ligamente. „Din păcate se uită la televizor. Toată echipa îi va dedica victoria, a muncit și ea pentru ca noi să ajungem aici“.

Nu ne așteptăm la un meci ușor, dar sper ca jocul lor colectiv și omogenitatea să nu depășească puterea echipei noastre

Mariana Târcă – antrenoare Rulmentul


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×