Poveste de demult

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Acum un sfert de veac, România era, ca și astăzi, o țară codașă biciuită de ambiții fotbalistice. Fotbalul trăia împuns de șmecherii și abuzuri, dar piramida lui era solidă, consolidată de contribuția statului, care vedea în sportul rege un strălucit mijloc de propagandă și un canal ideal de refulare a nemulțumirii maselor. Așa se face că la vremea aceea un meci cu „Squadra Azzurra“ în bârlogul nostru a putut fi îmbrățișat de un stadion plin, gemând de dorul unei reafirmări plenare, după vreo 10 ani de stagnare.

Cred că din satelit arena se vedea ca o uriașă broască țestoasă agitată și flămândă. Am privit partida de la masa presei. Oaspeții, celebri, aveau o echipă vârtoasă, coaptă, garnisită cu vedete tăbăcite de glorie și îngreunate de bani. La noi, sosise vremea primenirilor. Mircea Lucescu, secondat de Mircea Rădulescu, cândva coechipieri la Sportul, conlucrau armonios. Lucescu concepuse o formație în stare să îmbine experiența lui Moraru, Ștefănescu, Augustin, Bölöni sau Balaci, cu elanul noului val reprezentat de Rednic, Andone sau Klein, aduși la pachet la Hunedoara pe care o avea la picioare. Cei șase craioveni din echipă asigurau coeziunea. Ca de obicei, Lucescu își poziționase formația pe o tablă de șah. Îmi amintesc cum vuia stadionul, încurajat de jocul ambițios, metodic, al tricolorilor, după chipul și asemănarea antrenorului lor. Golul victoriei, salutat cu torțe din ziare, a inflamat atmosfera, în prelungirea unei inspirate scheme tactice aplicate la executarea loviturii libere de la 25 m încredințată lui Bölöni. Bătrânul Zoff, surprins, a plonjat tardiv, neputând acoperi colțul lung. Șutul puternic fusese expediat de pe banda dreaptă, la poarta din stânga terenului, cum priveai de la Tribuna I a răpusului „23 August”.

La turneul final din Franța, din nefericire, n-am ieșit din grupă. Am evoluat demn, dar prea precaut, prea economicos. Se știe, 1-1 cu Spania, 1-2 cu Germania, 0-1 cu Portugalia. Calculatorul lui Lucescu funcționa în continuare, scorurile fiind logice. Ar mai fi fost nevoie și de altceva. De un dor de aventură, de un grăunte de risc.

Horia Tecău, despre titlul fantastic câştigat la Wimbledon: „Să-mi trăiesc visul alături de părinții mei a fost ceva unic”. EXCLUSIV

14:24

Nume uriașe ale fotbalului românesc se mobilizează pentru a o ajuta pe Kassandra Rotariu, fiica fostului mare internațional român

14:24