Pleacă Marica în vară?

Pleacă Marica în vară?
  • Publicat:

Presa germană scrie că vârful de atac nu este fericit în Germania

Deși spune că așteaptă încă momentul în care va juca titular pentru șvabi, Marica pare că vrea să părăsească echipa unde este legitimat și Sergiu Radu, un alt jucător care se gândește la o plecare în vară.

Cotidianul german Bild a scris ieri că atacantul român, titular al naționalei antrenate de Victor Pițurcă, are oferte din Italia, de la Lazio, și din Ucraina, de la echipa care l-a vândut la VfB pentru 7 milioane de euro, Șahtior Donețk.

„Ciprian nu este fericit în situația în care se află“, a declarat consilierul său, Heinz Gruler. „El poate să își facă griji, pentru că liderii în atac sunt Mario Gomez și Cacau“, a continuat acesta, vorbind despre situația vârfului român. Nemții mai spun că Marica putea schimba statutul de rezervă la meciul trecut, cu Hamburg, dar atunci când a fost introdus pe teren nu a jucat pe postul său preferat, acela de vârf împins, și nu a putut schimba situația în bine.

"Cât mai poate accepta cel ce a reprezentat cel mai scump transfer din istoria lui Stuttgart rolul de rezervă?!" Bild

7 milioane de euro a plătit VfB Stuttgart pentru Marica, în vara lui 2007

2 goluri a înscris Marica pentru VfB în cele 24 de apariții în 1.Bundesliga

(Bogdan COROAMĂ‚ / [email protected])

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Se SCHIMBĂ localitățile din România. Ordinul la Guvern: Timpul nu așteaptă!
Se SCHIMBĂ localitățile din România. Ordinul la Guvern: Timpul nu așteaptă!
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×