Cornel Dinu: „Sunt în moarte psihică”

Suferința pricinuită de pierderea lui Nero și disensiunile cu șefii l-au făcut pe Dinu să se gândească serios la plecare.

Administrator delegat. Aceas­­ta este titulatura care îl urmărește pe Cornel Dinu în istoria recentă a clubului din „Ștefan cel Mare“. O istorie care, la capitolul prezențe în tricoul alb-roșu, îl găsește pe cel poreclit Procurorul la cifra 454.

Ceartă cu Borcea

Ciudat, răceala dintre Dinu și conducerea din „Groapă” a început din momentul în care a fost rugat să se implice la echipă. A acceptat, dar nu a vrut să răspundă pentru rezultate. A avut mai multe contre cu șefii, iar în Cipru a părăsit cantonamentul în urma unui conflict cu Borcea.

Apoi, după două etape a fost adus Gigi Mulțescu, iar de atunci totul s-a rupt. Zilele trecute, „Mister” a mai primit o lovitură. Nero, câinele, dar și prietenul său așa cum îl numea, a murit, lucru care l-a lovit cel mai rău. Supărat, „Procurorul” vrea să renunțe, chiar dacă în club nimeni nu crede acest lucru. Acționarii susțin la unison că Dinu nu va pleca, însă legenda pare că are bagajele făcute.

Când spui Cornel Dinu, spui Dinamo. Nu e un clișeu, ci o realitate.

Cele peste 400 de meciuri în prima ligă disputate în tricoul alb-roșu, porecla „cotonogărel“, trabucul său celebru fumegând de undeva de lângă banca de rezerve, replicile acide adresate adversarilor, câinele Nero – prietenul său cel mai bun, telefoanele din tribună, șprițul din cărțile în care viața bate filmul, supranumele de Mister, toate înseamnă Cornel Dinu. Și Dinamo.

La aproape 60 de ani, Dinu a ajuns la concluzia că trebuie să facă pasul înainte, să-și lase în ofsaid echipa cu a cărei istorie se confundă. De ce? Pentru că trabucul nu mai fumegă ca pe vremuri, pentru că nimic nu mai e cum ar trebui să fie, pentru că prietenul Nero a dispărut repede și trist. Semne? „Mister“ zice că da! Să-l ascultăm.

S-a speculat că vreți să plecați de la Dinamo.
Nu-mi place să comentez lucruri care nu sunt chiar adevărate. Am citit și eu ce a apărut, însă lucrurile nu stau chiar așa cum s-a scris.

Să le luăm pe rând. V-ați gândit vreun moment să părăsiți clubul?
Domnule, de ceva vreme eu sunt într-o moarte psihică. Nu mai suport să văd ceea ce se întâmplă în fotbal, cu predilecție la Dinamo. Trăim într-o lume a profitului, a succesului cu orice preț, o lume pe care nu o mai suport.

„Plec undeva unde să-mi regăsesc eul“

Totuși, parcă enunțul „Dinu pleacă de la Dinamo“ sună ciudat. Sunteți asociat cu gruparea din „Ștefan cel Mare“.
Asta e viața! Tot timpul am vrut să fac numai bine acestui club, însă, în ultima vreme, am ajuns la concluzia că nu mai pot. V-am spus, trec printr-o moarte psihică, nu mai pot trece ușor peste anumite lucruri. M-am săturat!

Oficialii spun că nu se pune problema să plecați nicăieri.
Mă gândesc că undeva în viitorul apropiat îmi voi putea găsi și eu un loc unde să pot fi împăcat cu mine însumi. Da, vreau să plec într-un loc în care vreau să-mi regăsesc eul. Să fiu liniștit, pentru că aici nu se poate acest lucru.

„Una mi se spune, alta se face“

De fapt, ce s-a întâmplat?
M-am săturat să mi se tot dea dreptate atunci când îmi spun punctul de vedere, dar ca apoi să se acționeze invers. Nu mai am puterea să lupt. E adevărat că discut aproape în fiecare zi cu Badea sau cu ceilalți acționari, mă ascultă, însă deciziile sunt altele. Atunci, nu e normal să caut un loc în care să pot fi împăcat eu cu mine?

Vă referiți la strategia pentru echipă?
Bineînțeles. În fotbalul nostru, nu doar la Dinamo, se vrea, așa cum am mai spus, profitul imediat, nu un plan pe termen lung. Am spus mereu „creșteți, nu cumpărați“. Echipa din 2000, cea cu care am luat titlul, avea în componență numai jucători tineri, trecuți printr-un anumit ciclu al performanței timp de câțiva ani. Acum nu mai există respectul pentru meserie, se caută succesul cu orice preț, fără a avea răbdare.

„E un semn că Nero m-a părăsit!“

Încercăm să detensionăm atmosfera. Ați mai scris ceva la noua carte?
Nu, n-am avut cum. Trăind într-o asemenea incertitudine sufletească, e greu.

Și totuși, nu mai e nimic care să vă facă să vă răzgândiți?
Nu știu, nu cred… am și eu o vârstă… Mă apropii de 60 de ani și poate e bine să mă retrag. Prietenii mă părăsesc și ei… Dacă nici Nero n-a mai suportat… A făcut infarct și s-a stins rapid. Poate și ăsta e un semn…