Badea din nou principal la FC Argeș!

Badea din nou principal la FC Argeș!
  • Publicat:
  • Actualizat:

EXCLUSIV / Ionuț Badea a revenit luni dimineață pe banca primei echipei a lui FC Argeș, după un exil de aproape o lună la formația a treia a clubului.

Decizia a fost luată de patronul Cornel Penescu, la scurt timp după înfrîngerea suferită de echipă la Mediaș, când s-a pierdut și primul loc al clasamentului. Badea a fost adus înapoi de la echipa a treia a clubului acolo unde a antrenat ultimele 4 etape, el fiind demis de la prima echipă după înfrângerea de la Severin, când nu l-a ascultat pe patronul său și l-a titularizat între buturi pe Hotoboc. În locul său în aceste ultime etape FC Argeș a fost condusă de Dragoș Radu, care în primul mandat al lui Badea era doar secund, însă de acum încolo cei doi vor face din nou cuplu.

„Așa a trebuit să procedăm, să-l punem pe Badea din nou principal. Oricum erau mai învățați unii cu alții. Badea a fost dat la o parte disciplinar, că l-a folosit pe Hotoboc și cred că a înțeles care a fost problema. Din moment ce nu l-am dat afară de la club și l-am plătit în continuare poate că ne gândeam și la o revenire a lui la prima echipă. Nu putem să vorbim dacă pierdem sau nu promovarea până ce calculele nu se încheie matematic” spunea imediat după înlocuirea antrenorului, patronul Cornel Penescu.

Ionuț Badea și-a intrat deja de ieri în pâine făcând un prim antrenament cu echipa ieri după-amiază. Următoarele meciuri ale lui FC Argeș sunt în această săptămână, miercuri la Corvinul Hunedoara și sâmbătă acasă cu FC Bihor Oradea. Badea are în total 11 meciuri de disputat pînă la finalul campionatului, obiectivul rămânând același, promovarea.

Ștefan DOBRE

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×