Disciplină de fier în Grant

Disciplină de fier în Grant
  • Publicat:

După ce s-a luat de Copos în privința viitorului antrenor al Rapidului, Constantin Toma anunță că va lua măsuri extreme. El dorește să restructureze din temelii mentalitatea oficialilor giuleșteni

„Nu știu ce s-a întâmplat până acum la Rapid, dar atât timp cât eu voi conduce clubul, nu voi tolera ieșirile neavizate. Nu vreau ca oficialii din staff-ul administrativ să iasă în public cu declarații ce se pot lăsa cu amenzi, care să fie apoi plătite de către club”, a declarat Constantin Toma, lăsând să se înțeleagă că cine nu va respecta noile reguli va plăti „distracția” chiar din buzunarul propriu. De același tratament vor avea parte și fotbaliștii din Grant: „Să ia și ei drept exemplu ceea ce se întâmplă în fotbalul din afară! Nu mai merge ca până acum”.  Reacția dură a boss-ului din Giulești vine și după declarațiile pe care Marian Rada le-a făcut în mass-media și pentru care a fost chemat la Comisia de Disciplină, riscând să nu poată sta pe bancă la partida cu CFR Cluj. „Nu știu ce a spus domnul Rada, dar nu este normal ca echipa să aibă de suferit din această cauză”, a încheiat oficialul rapidist.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București

Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă

Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el

Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB

Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău

Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca

URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...

Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani

BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲

INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie

Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?

Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…