Târcă și Huțupan fac echipă!

Redactor:
Marius Hutu
Târcă și Huțupan fac echipă!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rivale în Liga Națională, Mariana Târcă și Luminița Dinu au ocazia totuși să facă echipă.

Reprezentantele Rulmentului și Oltchimului au fost invitate la meciul de retragere al jucătoarei Maja Bulatovic (Muntenegru), la Podgorica, pe 18 mai, ambele fiind nominalizate pentru Selecționata Europei.

Mariana Târcă a fost desemnată să conducă de pe margine echipa respectivă, din postura de antrenoare, iar Luminița Dinu a fost inclusă în lot alături de nume mari, precum Grini, Haltvik (Norvegia), Fridrikas (Austria), Kastratovic (Macedonia), Urbanke (Germania), Deriouguina (Rusia), Nemeth (Ungaria), Petrika sau Kolega (Croația).

Ambele au primit cu satisfacție invitația, uitând și de rivalitatea din Liga Națională, exprimându-și, totodată, dorința de a fi prezente la eveniment. „Mă bucur să fiu în compania celor mai bune jucătoare și mai ales să fiu antrenoarea lor“, ne-a declarat Târcă.

„Dacă am fost invitată, înseamnă ceva. Este o onoare pentru mine și vreau să particip și la acest joc. Acum depinde doar de program“, a susținut Luminița Dinu.

Interesant este faptul că meciul dintre Selecționata Europei și cea a Muntenegrului va avea loc la o singură zi după marele derby Oltchim – Rulmentul, motiv pentru care n-ar fi exclus ca Târcă și Dinu să fie în imposibilitatea de a ajunge la Podgorica.

Trebuie luată însă în calcul și varianta ca formația brașoveană să dispute pe 17 mai manșa tur a finalei Cupei Cupelor, condiție în care meciul de la Vâlcea va fi amânat.

1 este diferența de zile între duelul direct Oltchim – Rulmentul și meciul de gală de la Podgorica

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare