Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Napoli: „Voi vedea dacă rămân”

Napoli: „Voi vedea dacă rămân”

Tehnicianul Universității, Nicolo Napoli, a declarat ieri că se va gândi la viitorul său în Bănie abia după încheierea acestui campionat. „De când am venit aici am avut un obiectiv clar, salvarea de la retrogradare. Vreau să îndeplinesc acest obiectiv, abia apoi vom vedea dacă rămân sau nu. Există această posibilitate, eu îmi doresc să continuu la Craiova, dar e încă devreme să discutăm despre ce va fi", a declarat Napoli, al cărui contract cu Știința expiră în iunie 2008, dar este cu posibilitate de prelungire.
Napoli: „Voi vedea dacă rămân"

Tehnicianul Universității, Nicolo Napoli, a declarat ieri că se va gândi la viitorul său în Bănie abia după încheierea acestui campionat. „De când am venit aici am avut un obiectiv clar, salvarea de la retrogradare. Vreau să îndeplinesc acest obiectiv, abia apoi vom vedea dacă rămân sau nu. Există această posibilitate, eu îmi doresc să continuu la Craiova, dar e încă devreme să discutăm despre ce va fi”, a declarat Napoli, al cărui contract cu Știința expiră în iunie 2008, dar este cu posibilitate de prelungire.

George Paunescu
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]