Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Doar 1 punct din 33

Doar 1 punct din 33

În cele 11 partide jucate pe terenul lui Dinamo, CFR Cluj a izbutit doar o remiză albă, în urmă cu mai bine de 36 de ani, și a marcat doar patru goluri. Meciul de duminică, din „Ștefan cel Mare", le dă fiori vișiniilor nu numai din cauza mizei uriașe, ci și a statisticii.
Doar 1 punct din 33

În cele 11 partide jucate pe terenul lui Dinamo, CFR Cluj a izbutit doar o remiză albă, în urmă cu mai bine de 36 de ani, și a marcat doar patru goluri.

Meciul de duminică, din „Ștefan cel Mare“, le dă fiori vișiniilor nu numai din cauza mizei uriașe, ci și a statisticii. Aceasta spune că actualul lider al Ligii I a fost, de-a lungul vremii, unul dintre cei mai accesibili adversari ai lui Dinamo pe teren propriu.

Concret, în 11 partide jucate în deplasare contra „câinilor roșii”, CFR a câștigat doar un punct: 0-0 pe 12 martie 1972.

În rest, au fost 10 înfrângeri, unele dintre ele la scoruri rușinoase: 0-4 în sezoanele 1979-1971, 1972-1973 și 2004-2005, dar și un 0-5 în ediția 2005-2006. Altfel spus, de fiecare dată când a primit gol de la Dinamo, în deplasare, CFR a plecat acasă învinsă.

Nici măcar după ce echipa din Gruia a fost preluată de Arpad Paszkany și a devenit una dintre protagonistele Ligii I lucrurile nu s-au schimbat. În cele trei jocuri din „era Paszkany“, CFR a suferit trei înfrângeri, nu a marcat niciun gol și a primit zece.

„Fotbalul nu este matematică. Mergem să batem la Dinamo, deși meciul va fi unul foarte greu“, a comentat președintele Mureșan, prezicând o primă victorie a vișiniilor în „Ștefan cel Mare“

30 de goluri a încasat CFR Cluj în cele 11 meciuri jucate de-a lungul timpului pe terenul lui Dinamo

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]