Copos: „Am vândut pentru jumătate din 30 mil euro”

Copos:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prezent în studio la Special, acționarul rapidist, George Copos, a comentat ironic momentul decorării arbitrului Alexandru Deaconu de către președintele Traian Băsescu. Copos i-a sugerat președintelui că mai putea să decoreze pe cineva.

"Presedintele Băsescu este un mare jucător. Ar fi trebuit să îl decoreze și pe Gigi Becali, nu doar pe Deaconu. Cred că a fost ideea lui Mircea Sandu, altfel nu văd cum ar fi fost decorat Deaconu. Acesta este arbitrul făcut sergent major de Steaua. La fel Bozovici a fost lovit cu șurubul într-un meci arbitrat tot de Deaconu. Atunci nu a întrerupt meciul. Cu condescendență îi spun președintelui că nu se stabilesc ierarhii la masa verde. Jucătorii au evoluat în cupele europene, muncesc și nu este normal să li se ia munca." a declarat Copos

"Nu regret că am investit la Rapid"

Copos a declarat căar fi fost mai bine pentru el din punct de vedere financiar dacă nu se implica în fotbal, dar că nu regretă acest fapt. "Am pierdut bani, timp, imagine și prieteni. Imaginea unui om de fotbal crește atunci când are performațe și se duce la vale cănd nu mai are. Dacă nu eram în fotbal eram mult mai bogat. Nu regret însă implicarea la Rapid

"Am vândut Rapidul pentru mai puțin de jumătate din 30 milioane de Euro"

Fostul acționar majoritar rapidist a ținut să clarifice și situația vânzării clubului către Fathi Taher. "Am vândut Rapidul pe mai puțin de jumatate de 30 de milioane de Euro, pentru că am vrut să vină un investitor puternic care să ofere de 20 de milioane de euro pe an. Cred că Taher va face investiții mari pentru ca Rapid să se bată la titlu"

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare