Atac la „Vâlcea”!

Un joc care curgea lin în favoarea lui FC Argeș s-a schimbat radical în minutul 42. Oaspeții, care conduceau cu 1-0 după golul lui Năstăsie din minutul 15, au rămas în 10 oameni și s-au văzut egalați prin golul reușit de Mircea Voicu dintr-un penalty care a stârnit controverse.
Atac la "Vâlcea"!

Un joc care curgea lin în favoarea lui FC Argeș s-a schimbat radical în minutul 42.

Oaspeții, care conduceau cu 1-0 după golul lui Năstăsie din minutul 15, au rămas în 10 oameni și s-au văzut egalați prin golul reușit de Mircea Voicu dintr-un penalty care a stârnit controverse. Brazilianul Robson a pătruns în careu, a lobat peste portarul Boșneag, după care a fost lovit de acesta în săritură.

Mingea a fost respinsă de pe linia porții de un fundaș piteștean, după care centralul Danșa a fluierat penalty și, din elan, l-a eliminat pe portar ca ultim apărător.

Contre după joc

După meci, finanțatorul lui FC Argeș, Cornel Penescu, a lansat un atac dur la adresa arbitrajului și al șefului CCA, vâlceanul Gheorghe Constantin: „Președintele arbitrilor și-a făcut datoria astăzi. Danșa s-a achitat numai parțial de sarcini, pentru că, în repriza a doua, trebuia să mai dea un penalty gazdelor la un henț în careu la Lăcustă. N-a fost pe fază, deci trebuie penalizat drastic!”.

Replica gazdelor a venit de la tehnicianul Marian Bondrea:  „conducerea lui FC Argeș ar trebui să rememoreze ce-au făcut ei cu arbitrii în meciurile de până acum și cum au luat puncte. Dacă un arbitru vrea să câștige jocul, îl câștigă! N-a fost cazul astăzi”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]