Harlem cu pofte

Harlem cu pofte
  • Publicat:

Reprezentanții magicienilor de la Harlem Globetrotters au întins pe 12 pagini doleanțele trupei americane pe durata sejurului în România.

Cei mai spectaculoși, dar și trăsniți baschetbaliști ai lumii au pretenții pe măsură pentru a face show la noi în țară. Pe nu mai puțin de cinci pagini se întind numai preferințele culinare, între care se regăsesc laptele degresat sau maioneza vegetală.

„Au cerut ca la micul dejun să aibă cartofi prăjiți numai în ulei în care nu a fost prăjită carne, cereale care să fie obligatoriu cu zahăr brun, pâine toast, patru litri de lapte cu nu mai mult de doi la sută grăsime și doi litri de lapte degresat. Apoi, pentru prânz vor musai sandvișuri cu ton și neapărat maioneză vegetală”, a dezvăluit Mircea Vulc, directorul executiv al lui CSU Atlassib Sibiu. Artiștii americani au mai pus și condiția să fie cazați exclusiv în hoteluri de cinci stele.
 
Harlem Globetrotters va încânta, în zile consecutive, de pe 17 martie, publicul din București, Sibiu, Cluj și Timișoara. Costurile organizatorice, suportate din surse extrabugetare, se ridică la peste 200.000 de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Se SCHIMBĂ localitățile din România. Ordinul la Guvern: Timpul nu așteaptă!
Se SCHIMBĂ localitățile din România. Ordinul la Guvern: Timpul nu așteaptă!
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×