„Mutu va fi în formă”

  • Publicat:

Pițurcă are dureri de cap, din cauza accidentărilor tricolo­rilor, dar crede că până la vară acestea vor dispărea.

Indisponibilitățile succesive ale lui Mutu, Chivu, Cociș și acum Codrea nu îl neliniștesc decât parțial pe selecționer.

“Sunt fotbaliști importanți și este normal ca accidentările lor să provoace o oarecare teamă. Însă nu avem de ce să ne îngrijorăm”, a declarat Victor Pițurcă, precizând că nu trece nici măcar o zi fără să se intereseze de starea de sănătate a acestora. „Doctorul Pompliu Popescu mă ține la curent cu evoluția celor care au probleme. În plus, mai vorbesc și eu cu ei, în special cu Mutu“. Selecționerul a mai specificat și faptul că va fi pregătit pentru orice, naționala confruntându-se și în trecut cu probleme medicale. „E foarte important să fie toți sănătoși, însă oricare dintre jucători riscă oricând o accidentare, astfel încât trebuie să fim în gardă în orice situație“, a spus Pițurcă, adăugând: „Mai e până la Euro, contează mai puțin dacă jucătorii vor evolua săptămâna asta sau cealaltă. Important este să nu grăbească refacerea“.

„Adi e un fotbalist puternic“

Totodată, selecționerul a subliniat că, indiferent de perioada pe care o va petrece în afara gazonului, Mutu va fi 100% apt pentru turneul final. „Nu mă tem că îi va fi greu să ajungă la forma pe care o avea în momentul accidentării. Știm cu toții ce fotbalist puternic e Adi, ce caracter are. El e recunoscut pentru implicarea sa, dă totul într-un meci, astfel încât nu cred că îi va lua mult să ajungă la turație maximă!“, a încheiat Victor Pițurcă.

Trei săptămâni va lipsi de pe teren Paul Codrea din cauza unei leziuni de gradul I a ligamentului colateral de la genunchiul stâng.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…