Dincolo de timp

Șase secunde. De atât a avut nevoie Bob Beamon pentru a plana în istorie. Patru decenii au trecut de la Mexico City și afro-americanul încă deține recordul olimpic. 8,90 m. Cea mai veche performanță olimpică încă în picioare. “Omul care a văzut fulgerul” a demolat proba de săritură în lungime. Dar cum a ajuns să sară cu 55 de centimetri în plus față de vechiul record?

O copilărie agitată, mama ucisă de tuberculoză, refugiul mai întâi în găștile din
Queens-ul newyorkez, mai apoi în sport. Baschet, înainte de a se canaliza pe atletism. Beamon tindea către sfidarea gravitației: mai mult mergea prin aer decât sărea.

În 1968, aproape că a ratat calificările olimpice, depășind pragul la primele două încercări. Apoi, noaptea de dinaintea finalei. Copleșit de gânduri negre (o bursă ratată, certuri cu soția), a ieșit în oraș și a dat pe gât o tequila. Așa a reușit apoi să adoarmă.

Vânt favorabil, aer rarefiat

Ziua de după. Bob își ia elan. Viteză uluitoare pe desprindere, întindere pe ultimul pas, picioarele apropiate la aterizare și „săritura perfectă”. Gurile rele n-au ezitat să facă zgomot: vântul favorabil de 2 metri pe secundă, o pistă mare „de decolare” și, peste toate, aerul rarefiat al altitudinii mexicane.

A dispărut în anonimat

Dincolo de toate, de timp, recordul olimpic al lui Beamon a rezistat până astăzi, fiind bătut doar la Mondiale, de Mike Powell (8,95 m, la Tokyo, în 1991)! De Bob nu s-a mai auzit după Mexico 1968. Nu s-a mai apropiat măcar de săritura fantastică din finala olimpică și a dispărut repede din sportul de performanță.

( Valentin Lupu )