Rapid, devalorizat de Copos

Rapid, devalorizat de Copos
  • Publicat:

Banii lui Taher par să fie salvarea lui Copos, silit să achite toate datoriile vișiniilor până la finele lunii, pentru ca Rapidul să primească licența în sezonul viitor.
 
De altfel, patronul giuleștenilor l-a invitat public pe omul de afaceri iordanian, care a plătit deja primele jucătorilor și a devenit oficial sponsor, să facă parte din acționariatul clubului. Asta deși la începutul săptămânii infirmase categoric orice legătură dintre Rapid și Taher. Se pare că George Copos speră să-l convingă pe acționarul de la GRIRO să investească fără a efectua auditul financiar pe care-l promisese încă de acum doi ani, urmând ca tot el să reprezinte principalul factor de decizie din club.

„Rapid a regresat față de acum doi ani“

Curios este însă faptul că ieri, pe ordinea de zi a Adunării Genera­le a Acționarilor găzduite de Crowne Plaza, cel mai important punct se referea la diminuarea capitalului social! Acest lucru a fost comentat pentru ProSport de unul dintre membrii importanți ai societății pe acțiuni create acum doi ani, care preferă însă să nu-i fie dezvăluită identitatea: „Se pare că George Copos nu mai are bani nici măcar pentru a-și garanta propriile investiții imobiliare, de aceea s-a ajuns la diminuare! Ceea ce se întâmplă e trist, Rapidul a regresat mult față de acum doi ani. Nu înțeleg de ce Copos amână de atâta vreme efectuarea unui audit financiar, dar cert este că nimeni nu va mai accepta să-și bage banii într-un sac fără fund”.

"Astăzi am înțeles farmecul financiar. S-a decis o diminuare de capital social la Rapid. Din 16 milioane de euro, au rămas două. La nivel de industrie sportivă nu se face așa ceva!"
Jean Valvis acționar Rapid

"Îmi doresc peste 51% din acțiunile clubului! Vreau un audit financiar și o societate pe acțiuni listată la Bursă. Dacă domnul Copos va fi de acord, mă voi implica la Rapid"
Fathi Taher sponsor Rapid

Ce este capitalul social

Capitalul social reprezintă banii investiți de asociați în vederea constituirii și funcționării unei societăți comerciale. „Diminuarea capitalului social este reglementată de Legea 31/1990 și nu reprezintă neapărat ceva rău. Poate fi o strategie a acționarilor”, ne-a declarat Marian Albu, fostul trezorier al Federației Române de Fotbal din deceniul trecut. Se pare că prin acest demers se urmărește scăderea cotei de piață a grupării giuleștene.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Informație de ultimă oră despre FLORIN PIERSIC. Anunțul venit direct de la SPITAL
Informație de ultimă oră despre FLORIN PIERSIC. Anunțul venit direct de la SPITAL
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri