„Băgați materiale!”

Tăvăliți de steliști în Ghencea, oamenii lui Ioan Andone vor să se răzbune pe buzoieni, frații mai mici ai roș-albaștrilor. Antrenorul ardelenilor vrea de la jucătorii săi forță în joc. Clujenii pregătesc meciul cu „Steluța" ca pe derby-ul de duminica trecută, din Ghencea.
„Băgați materiale!"

Tăvăliți de steliști în Ghencea, oamenii lui Ioan Andone vor să se răzbune pe buzoieni, frații mai mici ai roș-albaștrilor. Antrenorul ardelenilor vrea de la jucătorii săi forță în joc.

Clujenii pregătesc meciul cu „Steluța“ ca pe derby-ul de duminica trecută, din Ghencea. „Avem meci cu Buzăul, pe care îl tratăm special, doar vom juca cu Steaua II“, le-a transmis Andone jucătorilor săi la primul antrenament din această săptămână, după care le-a indicat cuvântul de ordine pentru meciul de mâine-seară: agresivitate. „În Ghencea am fost provocați, asta s-a văzut clar. Fabbiani a fost luat pe sus de nenumărate ori, dar, cu toate acestea, Goian nu a primit nici galben. La Leao a fost o intrare care mi-a amintit de accidentarea lui Eduardo de la Arsenal și nici Trică nu a scăpat ieftin după meciul acesta“, s-a plâns iar „Fălcosul“, care are și soluția. „Nicio problemă, vom fi și noi mai agresivi la partida cu Buzăul, mai ales că ei sunt Steaua II“, a avertizat Andone, care le-a cerut alor săi să joace tare cu Gloria, la limita regulamentului, însă să evite accidentarea jucătorilor adverși.

Când eram antrenor la Dinamo și mă băteam pentru titlu, nu pățeam ce am pățit cu Tudor, pentru că eram pe banca unei echipe din București.
Ioan Andone antrenor CFR Cluj

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]