CFR-ul, mielușei în deplasare

  • Publicat:

Liderul și-a pierdut cadența în jocurile din deplasare. Nu mai e de neoprit, ba, mai mult, se întoarce și cu sacul plin de goluri. În ultimele trei meciuri, cu Gloria, Poli și Steaua, a încasat șase goluri! Și totuși, Ioan Andone nu pare să se alarmeze. Găsește explicația cu ușurință. „La Bistrița, terenul a fost foarte greu, de abia puteam pasa. La Timișoara, să fim serioși, jucătorii mei erau cu gândul la sărbători, fiecare urma să plece acasă, la mii de kilometri distanță de România. Cu Steaua, jocul a fost făcut praf de arbitru”, e de părere Andone. Mai mult, el pune pe seama sorții eșecurile.

„E o întâmplare că nu am mai adunat atâtea puncte din deplasări, fiindcă avem aproape aceeași forță ca atunci când câștigam non-stop. Stăm liniștiți însă, fiindcă suntem în creștere de formă. Mai punem o cărămidă la jocul cu Buzăul de acasă, iar la partida de la Constanța vom fi în vârful formei”, a mai completat Andone. Tehnicianul își apără și stoperii, Cadu și Sousa. „Andre (n.r. Sousa) vine după o perioadă în care s-a tot chinuit cu o tendinită. N-am ce-i face, trebuie să-i dau repaus, dar oricum își va reveni. Mai avem însă de lucrat la nivel de concentrare!”, e de părere Andone, care are și rețeta pentru noile succese externe: „De acum vom fi mult mai agresivi. Am fost provocați în Ghencea. Vom răspunde!”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×